Bucurie

Bucurie

de Nicolae Labis


Am palmele arse de lemnul tapinei
Si ochii truditi dar ma uit cat cuprind.
Isi lasa-nserarea urzeala luminii
Curgand pe izvoare si-n codri vuind.

Din rosa o stea se aprinde la alb
Ori doar mi se pare si zboara sa cada
O stea ce din alb se-ntuneca in ros,
Tarandu-si cu truda salbatica-i coada.

Cu trasnet un brad a cazut si aud
Din lut cum un mugur trudeste sa suie:
Am palmele arse de lemnul tapinei
Da-n inima mea s-a lasat bucurie.

Ma bucur cand moare o stea in inalt,
Ma bucur cand steaua pe ceruri rasare,
Ma bucura tainic oricare apus
Si-aprinsa, oricare ivire de soare.

Caci astfel in fire cand moare ceva
Viata cea noua in locu-i suie.
Mereu universul priveste prin timp
La necontenit miscatoare statuie.

Ma-neaca-n fiorul cel vesnic si nalt
A necontenirii salbatica lege.
Dar bradul cand moare nu lasa decat
Cenusa, dintr-insa alt brad sa se-nchege.

Pe cand, incheindu-ne viata, lasam
Noi tot ce-am durat si-am gandit, peste moarte -
E inima noastra pe care in pumni
Urmasii sui-o-vor mai departe.

Prieteni, veniti sa privim acest cer
Si codrii cu brazii si muntii cu slava,
Caci noi, numai noi indraznim sa simtim
A mortii si-a vietii bucurie grozava.




Bucurie


Aceasta pagina a fost accesata de 1287 ori.