Iubirea pentru munte

Iubirea pentru munte

de Nicolae Labis


In copilaria mintii, iti priveam inalta creasta
Printr-un ochi crapat de sticla, cu tot dorul, la fereastra,
Jinduindu-ti maretia ta, salbatica si dura,
Tu zambeai dorintii mele cu a pesterilor gura,
Si in clocot de cascade imi spuneai :  nici eu, nici altul,
N-o sa poate sa-ti aduca, tot seninul si inaltul

Te iubeam cu ale tale horbote stralucitoare,
Cu vuirea ta de tunet, ori cu sopot de izvoare,
Ma-ncantau, ametitoare, ale apelor ecouri
Si-mi infiora gandirea rasuflarea ta denouri.
Cand ti-am spus aceste toate, alb la fata si tacut,
Mi-ai ingaduit doar poala, in rastimpuri sa-ti sarut.

M-am intunecat la fata sarutand a tale poale -
Sarutandu-le, luat-am nestemate si metale,
Din metal cladit-am scara, sa-ti ajung straluminata
Frunte, si-n intunecime luminam cunestemata.
Drumul dragostei de tine zi de zi eu il scurtai,
Si tu, far-a prinde veste, tot mai mult mi-ngaduiai

Astazi, creasta cea mai nalta imi e reazim pentru pas
Astazi, ultima-ti trufie mult in urma a ramas,
Suntem unul langa altul - eu si crestetele tale.
Sine-mpartasim iubirea de pe inaltimi egale.
Azi e clipa. Poate maine, spre seninuri  vulturesti,
Spre-a-mi ajunge inaltimea, te vei incorda sa cresti.





Iubirea pentru munte


Aceasta pagina a fost accesata de 5063 ori.