Legenda pasiunii defuncte

de Nicolae Labis

Nu-s numai Alpii inecati ai cugetarii
Nu-s numai recile ninsori pe ideal,
Nu-i numai jocul straveziu al fiecarei
Sclipiri filigranate in pocal,

Ci-i cugetarea clocotind necontenita,
Svacnind din noi spre alte ceruri ori genuni
Si-s aripile gandului ce se agita
In patimase pale de furtuni.

Sa nu inchidem pasiunile ideii
In teminte de lasitate si urat;
Va fi mai greu sa le scapam de vraja cheii
Cand in adanc se vor fi mohorat.

Odata-un om si-a zavorat in sine gandul
Si dragostea si-a zavorat-o-n sinea sa,
Visa sa le redea candva din nou avantul -
Nu mai putea, ori poate nici nu mai voia.

La geam tintea privirea-n zare aurie,
Privea convoiul lung de nouri cu nesat
Si leganat de-o nesfarsita nostalgie
El randunele-ademenea in lant.

Le contempla cu duiosie - prinse - teama,
Le mangaia pe pieptul moale si galbui
Si tresarea de duiosie dandu-si seama
Ca are-o viata in puterea lui.

El le prikndea doar ca sa le elibereze
Legandu-le de gat cu snur vopsit frumos;
Le urmarea apoi cum zboara-n curbe treze
Miscat de gestu-i larg si generos.

Dar cea mai mandra randunica isi inchise
In palma aspra ochiul cald si ingrozit.
Atat de intim libertatea isi iubise
C-a refuzat eliberarea. A murit.

Imprastie in urma meteorii
O stralucire ce din ce in ce
Se-amesteca abia zarit cu zorii
Ca-n departari confuze cantece
Si-n linistea pururi incapere
Sol al odihnei, punte spre placere
Delir lucid, sebrare matinala
Flux si reflux de nuante-ntr-un safir
Oculta-nviorare de zefir
Ritmand atractia universala.
Chemare-n profunzimi ametitoare
Deliciu inefabil si constant
De altitudini unde sens nu are
Hotaru-ntre perpetuu dans si neant
Insufletind tacerile sihastre
Ca-n auzul zeilor intonari de astre.

Respiratia, ta, fosnet de zane
Prin palatele inaltilor brazi
Iar bahicul - serafic, epocalul Mane
Continente, auziti? E chiar azi!





Legenda pasiunii defuncte


Aceasta pagina a fost accesata de 3740 ori.