Obcine

Obcine

de Nicolae Labis


Langa apa Suhai se-ntind obcine, obcine,
Langa apa repede cu pastravi pestriti,
Ca monstri preistorici se-ntind obcine, obcine,
Cu botul in repedea unda-mpietriti.
Si-n zilele limpezi de vara sub cer se-nfioara
Solzii nenumarati si verzi ai frunzarelor.

Seara pe obcine ard ochii rosii -
Ruguri pazite de oameni ursani.
Trec luminoase ganganii de noapte prin aer
Si putregaiul umed sticleste-n bolovani.
E clipa de veghe cand stau padurarii cu noaptea
Si pieptul se umple cu izuri de brad si ozon...
La mocirlele pline de luna si Bahnele Negre
Mistretii in primejdios sirag monoton,
Cu trap scazut vin sa se poleiasca
In lutul aurit ca-ntr-un balsam
Si gafaind pe sub mustatile rasucite de fildes
Asteapta parca o minune de basm.

Caprioarele vinete vin la izvoare de sare
Cu roua de stele pe bot, cu copite usoare,
Strabatand printre cetine lin, ca si cum prin padure-ar strabate
Numai suflarea fierbinte din narile lor cizelate.
Despletindu-si in vanturi, semeti, ramuroasele coarne.

Bucina cerbii chemari cu salbatic fior.
E clipa cand toate izvoarele pornira sa toarne
Un cantec de apa si prunduri al lungi ratacirilor lor.
In creierii muntilor taraie greieri,
Amintirile-s tari ca ozonul.
E clipa de veghe cand stau padurarii cu noaptea
Si pieptul se umple cu izuri de brad si ozon.

Oamenii complecsi cu fruntea zbuciumata
De problematica si dramele evului nou,
Cand strabateti vreun codru adanciti-va-n el
Si adanciti-va-n sufletul vostru
Pana la panzele apelor limpezi
Ale simturilor elementare.
Vom trai impreuna bucuriile pure
Si totul in voi va deveni mai bun,
Ne vom simti mai infratiti, ca frunzele ce canta
Laolalta simfonii vaste,
Ca paraiele izvorand din aceleasi genuni
Si ca stelele cerului, distincte
Si totusi surori.

In sufletu-mi se impletesc fiorurile veacului atomic,
Cu marunta gingasie a ploii scuturate pe camp.





Obcine


Aceasta pagina a fost accesata de 2090 ori.