Slutul
de Nicolae Labis
El a cantat din gura si coasa viata-ntreaga -
Din gura cu mult suflet, din coasa viers inalt.
Cand cantecul din coasa ii ostenea faptura
Zicea din gura cantecul cellalt.
Noi toti avem curajul de-a ne gandi ca poate
Ori maine, ori poimaine, ori cand vom fi pamant
Eforturile noastre ce trec ca niste frunze
Se vor mai pomeni prin vreun cuvant.
Ca-n zbuciumul vietii vom incrusta vreo urma
Ce-o sa se mai cunoasca putin si-n alt prezent.
Cel mai umil din lume tot crede ca aduna
Si ca-ntr-o zi va scrie-un testament.
Precum noi toti, crezuse si lautarul coasei...
Visa fanete-ntinse, sa aiba si sa dea.
Trecea cosind prin iarba cu fulgere pe coasa -
Fantele straine le cosea.
Visa copii, sa-si vada-n privirea-le privirea-i,
Avand avere numai idealu-i prea deplin,
A refuzat ce-i ieftin, a vrut ce nu se poate,
A mangaiat copiii de strain.
Pe fata lui urata n-au palpait saruturi
Era holtei cand fata-i urata s-a zbarcit,
Dar preschimba in glume durere care-n suflet
Tipa ametitor si ragusit.
Cand oamenii, ei singuri, au intristari destule,
La ce bun sa-ti mai afle si chinu-ti arzator?
La ce, cand lumea-i plina de jale, sa adaugi
Si jalea ta la jalea tuturor?
Era cerut de oameni duminica, pe santuri,
Si pentru veselie si pentru melodii,
Cerut si saptamana, caci ii era si coasa
Tot agera, ca vorbele hazlii.
Se-nveselea norodul cand i-auzea cuvantul,
Sorbeau cuvantu-i hatru si mai ceteau, cu jiind...
Il pricepeau, cu simtul lor tainic, doar copiii.
Ei se-ntristau, de-l auzeau glumind.
Cand a venit schimbarea atat de asteptata,
In colectiv gasindu-si loc propriu de cosit,
I s-a parut deodata ca visele, uitate
Si-mbatranite, au intinerit.
I s-a parut ca totu-i aidoma ca-n vise -
Sclipeau fulgeratoare pe coasa lui scantei,
Glumea si-acum, iar seara, cand l-ascultau, copiii
Nu se mai intristau, radeau si ei.
Dar visele sunt vise, iar viata-i cu asprime:
Luand prin inselare Puterea peste sat,
Hoti lacomi chefuira, pe seama colectivei,
Si-si ridicara case din pradat.
A hotarat sa-i franga, sa spulbere hotia,
Batranul cu figura de ganditor si slut.
Sa insanatoseasca minunea asta noua
Ce-atata o visase in trecut.
Si-a smuls mantaua glumei ce-i ascundea gandirea,
Dra oamenii cu gluma erau obisnuiti -
Radeau ca si-nainte cand el lovea cu vorba ...
Copiii il priveau nedumeriti.
El, invatat o viata intreaga sa renunte,
Topindu-si renuntarea in caldul lui suras,
Voia, acum sa surpe tot ce-a cladit cu truda,
S-arate niciodata ca na ras.
Se spune ca iubirea e mult mai greu simtita
Decat taiusul urii ce zangane pe scut.
Dusmanii colectivei ce-au ros-o inauntru
L-au inteles intai si l-au batut.
N-au banuit satenii motivele bataii,
Dar toti, pe slut iubindu-l, tot satul s-a aprins.
Gandirea lor pe-ncetu a prins sa se deschida
Si cel batut in lupta a invins.
Cand oamenii venira la patul lui de boala
Si cineva in tinda a chicotit natang,
Cu toti se suparara ca de-o necuviinta
Si inimile si-au simtit ca li se strang.
El, temator, sub cerga de lana colorata,
Sa le vorbeasca prinse cu glasul coborat,
Dar i-au raspuns cu grija si gravi. Vorbeau din suflet,
Se-nseninase chipu-i mohorat.
A spus apoi o gluma, cu-adevarat o gluma,
Dar nu zambise, cu totii l-au crezut.
Atunci o bucurie salbateca-l cuprinse,
Fermecator sclipise chipu-i slut.
Slutul
Aceasta pagina a fost accesata de 2186 ori.
