Al tuturor

de Nicolae Labis

El a plecat din munti ca un izvor,
Vuind impetuos, sclipind la soare,
De sus se-ntoarce, preschimbat in nor,
Cu ploaie calda, binefacatoare,

Da seva radacinii incordate,
Invioreaza tropotul de cerbi
Cand spala colbul adunat pe ierbi
Ii curg in suflet valuri tulburate.

El nu-i numai al lui: e-al meu, al florii,
Al brazilor, al coaptelor podgorii -
Si-i totusi el, atat de nestirbit!

N-arata ce lumini in el scanteie;
Doar cand se odihneste, insorit,
Fara sa vrea aprinde curcubeie.







Al tuturor


Aceasta pagina a fost accesata de 2186 ori.