Cercul

Cercul

de Nicolae Labis


Totu-i moale ca de guma -
Pasul ierbilor inspuma
Si starneste-arome grele
Incurcandu-se-n inele
Largi, de iederi date-n floare
Ce se-ntind leganatoare,
Murmur ametit de harpe.
Iat-o vesela femeie,
Joaca ochii verzi de sarpe,
Misca-n palme curcubeie,
Musca sanii in taftale
Si-i razbesc afara goi;
Pe genunchii amandoi
Salta licar de pocale.
Tr upu-i unduie-n senin
Ca un abur bun de vin
Care-n dans porni sa nasca
O faptura muiereasca.
Glasu-i, galgait suav
Si nostalgic, des se rupe
Ca un plans de vin bolnav
Rasucindu-se din cupe.
Ii tresalta-n pana genei
Noaptea atatata-a lenei.
                *
Umbra-i falfaie-n tarie
Ca o manta cenusie.
Zarea-n dunga e sticloasa,
Rece scapara si-i coasa;
Pom inalt, uscat detot,
Coada-i e-n mijloc un ciot;
Si o clatina incet
Palme albe de schelet;
- Sora, stima - cum ti-ar spune -
Incopciata-a sarbatoare
In taftale fosnitoare,
Colorata mea minune
Cu ochi verzi si cu san tare,
Fata neagra, ce-mi rasare
Cu mireasma de uitare,
Cerul pentru ce-l umbresti -
Umbra mantiei dracesti,
Coasa cu tais sticlos
Stransa-n degete de os?

(1958)




Cercul


Aceasta pagina a fost accesata de 882 ori.