Cantec de inceput
de Nicolae Labis
(Fragmente)
Aripi de vultur in zbor de sageata Icar si-a rotit,
Cei doi pumni omenesti lacomi sa-mplante in soare,
Astazi eu vreau sa intreb razvratit nesfarsirea:
Cum de-a-nchegat dupa-atatea puzderii de ani
Intre arsurile tamplelor mele pornirea
Si strigatul celui cazut!
Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un soim inconjurand stramta-nchisoare-a
pamantului,
Aripa mea se izbeste mereu de zabrelele nemarginirii
Si parca-i un veac de cand zbor.
Azi, inainte de-un nou si salbatic avant,
Vreau ca sa cant cu cantecul meu de-nceput.
Cand se nascuse poetul ochii-i vazusera muntii inalti,
Cer ul inalt si frumos.
Vesnic il cheama de-atunci si il tulbura
Dorul de ceea ce-i nou si desavarsit.
Vesnic de-atunci aluneca-n lume ca flacara,
Palmele-i calde invie frunzare si inimi
Ca sa le lase din nou prada mortii, plecand mai departe
Mereu, mereu cantand.
... Simt ca ma blastama frunzele, buzele, moartele inimi,
Pentru ca odata-nviindu-le, mortii din nou le-am lasat.
Nu-s vinovat, nu-s vinovat
Ca pur uri caut, caut.
Prea repetat rupe tacerea sub frunte
Strigatul prelung al strabunilor mei,
Toti ce murind mai aveau inca multe de spus.
Strigatul lor e acel ce-mi agita faptura,
Zbuciumul meu ascunzandu-l sub zambetul rosu al gurii,
Pecetluind intrebarea
Sub limpezimea de floare a ochilor mei.
Viata e tot ce iubesc, tot ce cant,
Toate vapaile patimii mele intr-insa se mistuie.
Viata - smintita-nfratire cu vraja-nserarii si-a zorilor
Viata - navalnica grindina-a luptelor,
Viata - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, as dori sa iubesc o femeie si eu...
Ea in mine exista de mult si-o astept...
Are un suflet ca aerul, mangaindu-mi vaslirea aripei,
Are un sange ca viforul, sangele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, langa a mea ca sa arda,
Trup mladiu, sani pietrosi, statuie antica vie.
Pana azi n-am iubit,
Desi somnul m-a prins uneori cu tampla in poala frumoaselor.
Eu, fiul si flacara muntilor,
Indoitu-mi-am fruntea si-n iarba campiilor ude,
Primit-am sarutul frunzarelor vestede
In asteptarea sar utului focului sfant renascator.
Azi omenirea traieste in pragul maretului ev,
Pas urias cascat in istorie
Cand se incearca ucide duioasa rusine a omului -
Dragostea lui pentru sine
Pornim, ca omul, topindu-se-n semenii lui,
Totusi, el insusi sa fie acelasi,
Inzestrat cu taria omenirii intregi.
Strabune Icar, voi, cei vechi,
Mult prea mult indragitu-v-ati singuri;
Vr ut-ai in pumni sa prinzi soare
Numai ca asta sa fie facuta de tine...
N-ai lasat omenirii decat strigatul tau...
Eu nu cunosc iubirea de mine -
Cunosc iubirea de adevar.
Pe mine tinzand sa m-adap, sa ma sui,
Tind sa inalt adevarul in mine.
De pe cer, din pamant, ma tintesc nentelesi,
Pretutindeni, doi ochi de nimic:
Inceputul...
Sfarsitul...
...
Pentru ca-s om...
Om care astfel paseste pe glie:
Pleaca faptura-nainte,
Cade,
Frange caderea prin pas,
Pleaca faptura-nainte,
Cade,
Frange caderea prin pas,
Pleaca faptura-nainte...
Miezul pamantului trage spre dansul
Trupul si creierul meu.
Numai cu sufletul meu, poate mai mult decat altele,
Este atras ca o mare de toata-nstelarea azurului,
O ar monie de mii de maree, fluxuri-refluxuri.
...
Seara aceasta pornesc intr-un nou si salbatic avant.
Stau in poiana albastra printre mesteceni de aur
Luna rasare in spatele piscului inalt si subtire
Vantul imi spune c-odata ciobanul suise in varf
Si imbatat de-naltime, singur crezand ca-i un munte,
Pasul si-a-ntins pe alt munte sa-l puie
Astazi, sub rapa, in tidva lui alba
Viespile bozaie-n faguri uscati, de cenusa.
Luna paleste, eu ma-nfior
- Cum is oamenii!
Seara aceasta pornesc intr-un nou si salbatic avant...
Zboruri confuze in urma raman...
Nu inteleg incotro prin furtuna se-ndreapta corabia -
Are vreun rost sa-nteleg cum pe punte alearga matrozii?
Nu inteleg catre ce nesfarsiri universul grabeste -
Are vreun rost sa-nteleg cum se-nvarte pamantul prin el
Si spre ce nazuiesc in viata stapanii mar unti ai pamantului,
Uriasi doar prin nemarginita indrazneala de-a fi?
Are!
Veacuri de veacuri aceasta facu omenirea.
Supse din lut pentru creier al sangelui must.
Prefacandu-l, prin "el", in gandire -
Lunga istorie-a trudei inaltelor frunti.
Astazi cand omul ucide-amagirile -
Noul efort al gandirii ince pe.
...
Fiece gand care azi indrazneste
Este-o farama din gandul cel mare de maine
Ce va supune Intregul!
Seara aceasta pornesc intr-un ultim avant
Cu nadejdile-mi toate.
Totusi e trist ca mi-i zbor ul finit,
Ca viata imi da prea putin,
Ca atunci cand cadea-voi, durutul meu strigat zbura-va
Sa cate alt om ce-o sa cheme prin veac:
- Astazi eu vreau sa intreb razvratit nesfarsirea
Cum de-a-nchegat dupa atatea milioane de ani
Intre arsurile tamplelor mele pornirea
Si strigatul celui cazut!
Cantec de inceput
Aceasta pagina a fost accesata de 3095 ori.
