Cintecul cel mare (a)

Cintecul cel mare (a)

de Nicolae Labis


Zbura in zori plutasul chiuind
Prin steiuri verzi cu apa sura
Simtea intreg cum, zbuciumati pe grind,
Butucii uzi icneau in legatura.
In prima zi de plutarit parea,
Luptind sa mai ajunga dimineata,
Uitind ca nu doar azi ci zi de zi
Ii rid la steiuri moartea si cu viata.

In buza plutei apa se rupea
Si crengi de val se-amestecau cu cerul,
In goana om si pluta se stergeau
De colti de piatra lucii ca hangerul,
C-un ultim salt, infiorat, trecu
Plutasul peste toanca urlatoare,
Crescut semet in sus la linul larg
A ridicat plutasul cintec mare.
Dar geana cea de zare bulucea
Nori grohotind a spaima de furtuna.
Peste furtuna cintecul crestea
Si se-auzea in bolta cum deturna.
Ca omul lupts, cintecul spunea
Spre-a nu pieri la calea jumatate,
Spre-a-si trai in soare si-n furtuni
Indeplinirea visurilor toate...




Cintecul cel mare (a)


Aceasta pagina a fost accesata de 1103 ori.