Cintecul cel mare (b)

de Nicolae Labis

Stim ce-i razboiul chiar daca abia
Atunci ne inaltam ca oameni unii
De aceea mindri astazi ridicam
Un cintec impotrivitor furtunii.
Din tot ce-n lume-i cint, de-aceea azi
Rasunet larg cum n-a mai fost se face
De parca si-ar fi-ntors si-ar fi varsat
Pamintul toate riurile-ncoace.

Noi toti cladim in vis cite ceva
Si visu-a-nfaptui nu-i nazuirea-
Unii duram constructii peste veac
Iar altii-n carti ne-adaugam gindirea.
Noi toti ce vietuim, traim cumva
O treapta pentru scara spre tarie,
Ca raiul pe pamint sa-l coborim
Pentru cei vii si cei ce or sa vie.

Ca sa le-avem, de mult ni s-a cladit
Minuni a muncii, azi nici amintire.
Alexandria-n urma n-a lasat
Nici un cuvint din tomuri de gindire.
Cind cu copita neagra-a tropotit
Razboiul pe zidiri si visuri, roata.
Luati aminte! Astazi noi avem
De aparat ce n-a mai fost vreodata!

Ni-i cintecul atotbiruitor,
El leaga miini, dusmania sfarma,
Stringind vointa-ntregului pamint
Ca sa astupe vuietul din arma.
Vreau sa cladim durabil monument
Al maretiei omului pe glie.
Murind, m-as invoi sa nu-l mai vad
Ca monumentul pururea sa tie!

In revarsare parca si-a intors
Pamintul toate riurile-ncoace
Din tot ce-nseamna cintec omenesc.
Rasunet larg cum n-a mai fost se face
Sa nu se stinga tot ce noi vedem
Si visul pentru-o lume si mai buna
Iar cintecul cel mare, un blestem
Furtunii fie-i, invingind furtuna.





Cintecul cel mare (b)


Aceasta pagina a fost accesata de 1964 ori.