Cintecul unui brad
de Nicolae Labis
(Luciei)
De-aici se-ndreapta totul catre tine;
Fumul si brazii, ochii mei si totul
Si caprele de munte cercand pe culmi sculptate
Sa bea inaltul cerului cu botul.
Traind pe alte plairui, privesti acum
Spre acelasi cer limpede si ochii ni se-ntalnesc pe-nalt.
Aceasta-i marea vraja a cerului de munte
Unind pe el un suflet cu sufletul celalt.
Pe bradul tanar langa care sed
Un nume cu jaratec scris se-mplanta
Purtand in scoarta slovele ce-ai scris
Un cantec de iubire bradu-ti canta.
-Tu n-ai fi crezut, calcand cu pas cerbesc
Sub cetina mea sumetita in sus
Ca ma va face ca un om sa iubesc
Fata care a venit si s-a dus.
Saptesprezece cercuri pietroase in trunchi
Mi-a incrustat vremea sub scoarta in care
Ti-ai scris cu jaratic numele tau
Care de-atunci ma mangaie mereu si ma doare
Era demult, in zori, si-ai venit
Cu soarele, cantecul leganat si cu florile.
De cand te-ai dus
Cantecul n-a mai murit
Florile nu s-au inchis si n-au mai apus
Zorile.
Cateodata mi se pare ca este departe si esti
Undeva unde cu umbra mea deasa nu te mai ajung.
Drumul la tine-i mai lung
Decat drumurile lungi din batrnele voastre povesti
Numai chipul ti l-ai uitat oglindit in izvoare,
Trupul in bratele furtunilor grele,
Ochii pe iarba ce scanteie-n soare
Si cantecul in rotirea inaltelor stele.
Cu glasul padurilor ma turburi mereu
Si ma-mbeti nu stiu cum
Cu glasurile diminetilor pline de pacla si fum
Care patrund pana dincolo de sufletul meu.
In vuetul meu salbati ori abia auzit
Repet mereu in alt chip, fara sa preget,
Numele pe care in mine l-ai invesnicit
Cu jaraticul ros strans intre varfuri de deget.
Copacii uzi de ploaie si hohotind sonor
Cu unghiile crengilor arata
Pe-un frate care-a fost de mult al lor si-s eu
Si-ngaima astazi doru-i catre-o fata...
De tine bantuit ca de furtuni, m-as darui
Tie, sa ma ai vesnic si mare,
Sa-ti vestesc inaltat peste-ai padurilor umeri
Cate se-ntampla dincolo de zare.
Dar nu se poate, esti departe, esti
Undeva unde cu umbra mea deasa nu te mai ajung
Drumul la tine-i mai lung
Decat drumurile lungi din batranele voastre povesti.
Salbatic suflet intre fibre mi-a ascuns
Padurea seculara
Cand m-a lovit incetisor, a raspuns
Din adanc, o adanca vioara...
Trece vremea incrustand mai departe
Pe trunchiul meu alte cercuri rotunde si pline
Apropiind ziua-mplinirii
Cand doborat la pamant, ma voi darui omenirii.
Au sa ma duca spre tine
In trenuri, cu vuiet, pe sine
Ca sa-ti pot darui macar o vioara vrajita din mine...
*
Si cantecul s-a stins
Cel care se ivise din buze tari de coaja.
Doar seara leganata in varfuri lungi de brad
Mai repeta turburatoarea-i vraja.
O luna uriasa crescand din miazanoapte
Te oglindea senina prin nouri si pe-nalt.
Aceasta-i marea vraja a cerului de munte
Unind pe el un suflet cu sufletul celalt.
D-aici se-ndreapta totul catre tine
Fumul si brazii, ochii mei si totul
Si caprele de munte cercand, pe culmi sculptate
S-adulmece-nstelarile cu botul.
Cintecul unui brad
Aceasta pagina a fost accesata de 2648 ori.
