Confesiuni

Confesiuni

de Nicolae Labis


1.

Mangaie-mi parul. Astazi mi-i aspru si sarat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, imi pare...
De colburi nins, cu vanturi si ploi amestecat,
in zgura de la trenuri scaldat si-n stropi de mare.

Ce larg ma simt si lacom si niciodata plin!
Sorb prin pupile lumea si-n taina cu auzul,
Nepotolit ca-n fata paharelor de vin
Ce-mi scapara-n mustata stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strans atatea drumuri in mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite in mine aspre suna,
Dar tot mi-i dor de duca, spre mine inca chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de luna.

Ma las purtat de focul aprins sub placa fruntii
Ca norii ce se lasa manati de vijelii
si dornici sa cunoasca atingerea cu muntii,
Cand trec prin brazi dau vama si rup din ei fasii.

2.

Am fost stup de pofte si de miere,
imi frangeam spre stele-n clinchet un genunchi,
Gandurile, mainile ridicau tacere
si melancolie densa si putere
Spre multiplicata fata ce ma cere

Pentru vesnicie, pentru inviere -
Veverite albe lunecand pe trunchi.
Pentru ce acestea toate le mai spun?
Inima-mi, putea-voi astfel s-o imbun?

Ai venit cand toamna soarele-si sugea -
Astfel niciodata n-are sa-i mai suga
Razele-i lucide. - si asemenea
Soarelui, plecasem pletele, a ruga.

Ai tras podul, poarta. si zidiri roscate,
Crenelari severe, iederi in apus,
inchizand atatea fumuri inelate,
Puritati de pacla stransa sub lacate,
si valtori de sange cu ecou ce bate
in pereti de clopot ceruit, sa-noate
Au pornit; si-n zarea zarilor s-au dus.

Si s-a stins in minte ultimul meu gand.
Parca-mi esti alaturi inca. Pana cand?
Oh, daca putea-voi iarasi sa-mi dezdoi
Amandoi genunchii, cred ca peste noi,
Mie semanandu-mi, soarele si azi
Ar privi cenusa unde-ncepi sa cazi
Neclintit ca-n vara din decisu-i unghi.

Dar pamantu-mi leaga fragezii genunchi.

3.

Deci a venit si toamna cu palele-i tristeti
si curg incete frunze si-s pasii mei inceti,
Pe-arginturile mintii tresalta intrebari,
Cum joaca pe icoana lumini de lumanari.

si inghetate colburi pe vant se zbat mereu.
Unui copil aseara i-au smuls inaltul zmeu,
si-atarna astazi zmeul de-un fir de telegraf
Atat de mort acolo si zdrentuit de praf.

Iar oamenii-s mai singuri miscandu-se-ntre ei,
Le-a pus pe fete toamna un vinetiu polei
si se crispeaza rasul putin cate putin...
Studentei, de acasa i s-a trimis un vin,

Eu am baut dintr-insul. Era un vin modest,
Ca mamaliga buna, ca painea de sub test,
si m-am gandit ce doruri adanci, ce tandru rit
A curs, in clipocirea acestui vin, topit,

si ce reprosuri poate si nedormite nopti
Curg in lividul sange al strugurilor copti,
si vinul laudandu-l pleoapele mi-am strans
si nebagat de seama in mine surd am plans.

4.

De ce-am crezut de-atatea ori
Ca-mi place-o floare numai dintre atatea flori,
De ce-am crezut ca o iubesc si-apoi
Gaseam o alta floare cu foile mai moi?

Oh, cat de larga-i lumea: iubind si raspunzand
O caut si o mangai fir dupa fir, pe rand,
Fara sa-ntreb vreodata de si-a ivit doar mie
Gingasa crizantema intreaga ei tarie.

S-o am intreaga-n mine, mi-ajunge doar o data
Gingasa crizantema sa fie sarutata.
Mi-i dat de-aceea-n lume nicicand sa nu fiu ram,
Ci alb noian de nour si liniste sa n-am.

5.
Sa observati ca niciodata
N-am fost singur cu mine cum multi au crezut.
Tot ce-am iubit, niciodata
N-am mistuit intr-al timpului pasnic trecut.

Tot ce-am putut sa privesc
Mi s-a parut din cale-afara
De crunt ori dumnezeiesc -
Nu i-am dat voie sa moara.

Sub zenit
Am sa fiu fericit
Cand cineva,
Descifrandu-mi litera si inima mea,
Va putea fi privit
Razand, ori ranjind,
Ori plangand.

(1958)




Confesiuni


Aceasta pagina a fost accesata de 1309 ori.