Confesiuni (I)

Confesiuni (I)

de Nicolae Labis


Mangaie-mi parul. Astazi mi-i aspru si sarat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, imi pare...
De colburi nins, cu vanturi si ploi amestecat,
in zgura de la trenuri scaldat si-n stropi de mare.

Ce larg ma simt si lacom si niciodata plin!
Sorb prin pupile lumea si-n taina cu auzul,
Nepotolit ca-n fata paharelor de vin
Ce-mi scapara-n mustata stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strans atatea drumuri in mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite in mine aspre suna,
Dar tot mi-i dor de duca, spre mine inca chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de luna.

Ma las purtat de focul aprins sub placa fruntii
Ca norii ce se lasa manati de vijelii
si dornici sa cunoasca atingerea cu muntii,
Cand trec prin brazi dau vama si rup din ei fasii.





Confesiuni (I)


Aceasta pagina a fost accesata de 1136 ori.