Descrierea chipurilor

Descrierea chipurilor

de Nicolae Labis


Baditii Gheorghe Pantaru


1.
Stiu niste intamplari cum nu mai sunt,
Ce-s petrecute-n timpuri pe veci moarte,
Pe care eu le-am prins, dar cei ce vin
Le-or deslusi mirati aici in carte.
Val gros de bruma se-nchega pe iarba,
Un om canta un cant sfasietor,
Canta un cantec ametit in barba,
Ritmandu-l cu bataie de topor.
In munti gemeau padurile de tisa,
Cu sunet sec toporu-n lemn musca,
Si erau rosii aschiile tisei
Ecoul ca o inima batea.

- Lemn ros de tisa, lemn insangerat,
Cu lacrimi planse, rosii, de rasina
Tisele-n codri s-au imputinat
Si totusi eu te cur m din radacina.
Pe degete rasina ta o simt;
Vascoasa si fierbinte si sarata.
Aud prin ramuri tanguirea ta
Ca ai sa cazi indata-ndata-ndata...

Ca sa mancam ceva, ca sa traim,
Ne-am dat in targ si inima, ucisa,
Si va napastuim, si va taiem,
Insangeratelor paduri de tisa
Oh, ne-au luat si sufletul din noi,
Ramasu-ne-a doar tr upul si topoare -
Ca de-om muri, nu va mai fi spre cer
Din trupurile noastre ce sa zboare.

Lemn ros de tisa, am avut o fata,
Cu chipul alb, de brazii desi umbrit,
O fata care n-o mai am acuma,
Care-a murit, desi nu a murit.
Cand era mica ea manca putin
N-am mai avut ce-i da, cand a fost mare
Lemn ros de tisa, si am dus-o-n targ,
Si-am dus-o-n targ si-am dat-o servitoare.

In targ e-o casa mare, cu usi mari,
Cu mese mari - si toate sunt de tisa.
Oh, cata tisa rosie in munti
Pentru aceasta casa-a fost ucisa!
Ramase-acolo fata. Palma ei
Si-o apasa pe piept, in partea stanga,
Si se uita la mine fara rost
Si tot radea - bag seama - sa nu planga.

Un domn mi-a dat un pumn de gologani -
Si-acum parca-i mai simt arzand pe piele -
Cand par ul fetei mele-a mangaiat,
Ii zornaira grelele inele.
Lemn ros de tisa, nu mai stiu nici eu
Cum am iesit impleticit afara
Si cum m-am imbatat c-un vin amar
Si cu vazduhul greu de primavara.

Acum se-ncheaga-n iarba bruma,
Si soarele se-ncheaga-n asfintit
Lemn ros de tisa, cand m-am dus la fata,
Pe fata mea eu nu mi-am mai gasit.
Avea par scurt si cearcane sub pleoape
Si-o vana-albastra-i tremura pe gat
Era si mai frumoasa, dar tot chipul
Spunea ceva ingrozitor, urat...

Si ea nu mai radea, ca sa nu planga,
Cu rasul ei de soare si de lunci.
Dar palma ei pe piept, in partea stanga,
Si-o apasa, zvacnind, ca si atunci.
Privirea ei l-a fulgerat pe-un tata
Atat de pacatos si de vandut
Apoi mi-a dat in cuhne de mancare
Si o carafa mare, de baut.

Nu mi-a vorbit nimic. N-a spus nimica.
Am inteles ca totu-n ea s-a rupt
Asa, ca-n tata, cand l-au prins butucii
Si l-au farmat cu scrasnet dedesubt.
Paduri de tisa de securi rarite,
Cum va-ndesiti din nou pentru macel!
De unde-aveti puterea sa renasteti
Cand stiti c-o sa sfarsiti din nou la fel?

Dam tot ce-avem si nu primim nimic
Si ne hranim cu radacini si bozii,
Flamanzi traim, flamanzi iubim, flamanzi,
Muierile rodesc flamande plozii.
Dac-om muri, nu va mai fi spre cer
Din sufletele noastre ce sa zboare
Ca ne-au luat si sufletul din noi -
Ramasu-ne-a doar trupul si topoare
De-o viata-ntreaga manuim topoare,
Si nu stim inc-a manui topoare!...

2.

In munti, la noi, cea mai curata apa
Trei sipote ingemanate-o dau,
In ele cerbii noaptea se adapa,
Ciobanii dimineata vin si beau.
Le-nmiresmeaza cetina si f loarea,
Miloase crengi cu umbra le-nvalesc
Pe doaga lor se impleteste unda
Ca sunetu-ntr-un fluier ciobanesc.

Cand a trecut razboiul clantanind
Din guri de tun si gheare de senile,
Urcau in munti cu turma trei batrani,
Urcau pe cai ferite si tiptile...

Prin sate umblau nemtii hamesiti,
Pradand tot ce-ntalneau, din rasputere.
Cei trei ciobani manau la loc ferit
A satului mandrie si avere.

Cel caruia-i daduse satul turma,
Tradat, fusese prins si spanzurat,
Dar nemtii nu aflara de la dansul
Nimic - si-acum nici oamenii din sat
Nu mai stiau de turma. Ratacita,
Pierduta o credeau, fara oieri.
Si singuri isi frangeau amaraciunea:
Decat la nemti, mai bine nicaieri!

Urcau in munti cu turma trei batrani
Se furisau prin negre vagauni,
Purtand o-ngrijorare grea pe fata.
Tacea pana si limba la talangi
Legata strans cu fire de verdeata.
Cateodata se-ntorceau tustrei
Cantand tustrei cu glasuri ragusite,
Ca trei betivi, si-si f luturau in vant
Batranele lor barbi incaruntite.

Din cand in cand, oprindu-se-n rascruci,
Trageau din plosca cate-o-nghititura,
Apoi cantau mai veseli, clatinati,
Si a placere plescaiau din gura.
In sat putini stiau ca cei trei mosi
Sunt cei ce-n munti se ingrijesc de turma,
Si oamenii din sat ii huiduiau,
Si grele vorbe le-ar uncau din urma.

Vadanele si mamele-i priveau:
Cum pot sa bea-n nestire, cand departe
Cei dragi erau cu foamea logoditi
Ori poate logoditi cu doamna-moarte.
Iar nemtii hohoteau in urma lor
Si ii lasau nestingheriti sa treaca,
Cei trei pareau a nu le prea pasa -
Ziceau ca-n vin necazul si-l ineaca.

Cand singuri ramaneau, se intristau
Ca satul nu-i cunoaste si-i uraste.
Cantau din fluier. Fluierul parea
Ca singur dansul pentr u ei vorbeste.

Dar intr-o noapte-a mai vorbit un om
Ce i-a vandut. I-au prins. Batai, sa spuna.
N-au spus nimic, si fost-au spanzurati
A doua zi, de-o creanga, impreuna.

Si satul nu s-a intristat, n-a plans
Pe cei trei mosi cheflii, vanduti satanei,
Ba chiar groparii i-njurau, stirbind
Lopetile-n taria rece-a stanei.

Unii radeau vazand ca mortii au
Plosca la ei, chiar atarnati de funii.
Doar trei flacai s-au inchinat pios,
Si-au lacramat, precum vazura unii.
Apoi cei trei flacai au destupat
Hulita plosca-a celor dusi in groapa,
Si, lumii, tremurand, au aratat
Ca-ntr-insa era apa. Numai apa.

Asa, in toamna cu lumina rece,
Toti cei din sat cutremurati aflau
Cum cei ucisi nu isi riscau doar viata,
Ci si mandria cinstei isi riscau.
Razboiul se indeparta... Armate
Curgeau purtand pe flamuri stele noi.
Si coborau din munte catre sate,
In siruri albe, turmele de oi.

Se insera. Si sipotele-aproape
Curgeau adormitor de diafan.
Se impletira undele pe doaga
Ca trilul intr-un fluier de cioban.
Inalte stele-n ceruri rasarira
Si stralucira-ntre lumini Carpatii,
Parea ca zei semeti, murind, stropira
Nemuritorul sange-n constelatii.

3.

Dantele de carari s-ascund sub crengi,
Invaluite-n flori si in racoare.
Tacerea lor le-o cadenteaza rar
Picior de om ori galopari de fiare.
Din departari ajung ca un ecou
Batai de barda, stinse si egale -
Parca-asteptate intalniri fratesti
Fagaduiesc prelungile semnale.

Se lasa printre cetini, din inalt,
O pulbere de raze, argintie.
Firul acestor tainice carari
Doar padurarul locului il stie;
Cu pasi neauziti el le masoara,
Cutreierand padurile firesc,
Asa precum puterile din sange
Strabat tacute trupul omenesc.

In seri cu luna plina sta sub brazi,
Privind cum licurici pe cer s-anina,
Si-atuncea dara veche din obraz
Zvacneste si mai cruda in lumina.
Nestiutoare caprioare-n palcuri
Franturi de dans fugar ii daruiesc...

El pare fermecat ca-ntaia oara
Si ochii i se rotunjesc si-i cresc...

Pe muschi cateodata, in paduri,
La somn usor de veghe se aseaza
Cu pumnul strans pe pusca cu trei guri;
Pe jumatate-i treaz, totusi viseaza.
Nedeslusit fr unzarele soptesc,
Izvorul poarta murmure pe ape
Si toarna, plin de luna, unduind,
Rasfrangerile-i ritmice pe pleoape.

Se invartesc rotiri subtiri de foc,
Ca de-un carbune insemnate-n aer.
Pisica din pruncie toarce-acum,
Poate bunica toarce-un moale caier
Da, este ea, si-i frig, a inghetat
Si greierele pripasit sub lada
Si in feresti izbesc hohotitor
Vantoasele cu fruntea de zapada.

Padurea scumpa sufletului meu
S-a incalcit acum in vant si-n gura,
Si totusi in padure-s vreascuri mari,
Si vreascurile ard si dau caldura...
... Un padurar a prins copilu-n codru.
Fura un lemn. Atunci cu aspre vergi
I-a santuit obrazul fara mila
Cu urme care-n veci nu le mai stergi...

Cel adormit viseaza ca-i copil.
Obrazul lui brazdat de multa vreme
Simte din nou o varga fulgerand,
Tresare dureros in somn si geme.
Apoi din nou curg cercuri de lumini
Parca-nsemnate-n aer de-un carbune
Si vietati salbatice zvacnesc
Si se-nvartesc in tropotiri nebune.

Sunt caprioare - braconieri in urma -
Sunt cerbi, si lupi alearga-n urma lor.
Si caprioarele in ochi au groaza,
Si cerbii fug mugind sfasietor.
Sar stropi de sange. Fiarele lovite
Mor cu privirea-ntoarsa catre el
Prin somn isi strange pusca padurarul
Si unghiile-i intra in otel.

Pe-aproape se aude-un foc de ar ma.
Din ierburi padurarul sare drept.
Ridica sec cocosul. Simte inca
Cum visu-l mai apasa greu in piept.
Fiul padurii, chinuit odata
De-un dusman al padurii pentru-un lemn,
E gata - el va apara padurea
Va razbuna obrazul lui cu semn.

4.
O vezi trecand in fiecare seara
Printre bradet, cand gaterele tac.
Cu o crenguta sfichiuieste-n gluma
Cate-un tufis ori cate un copac.
Si se opreste locului mirata,
Lungind a zambet ochii-i aurii,
Cand vede-o veverita ce stranuta
Rozand seminte cu miscari hazlii.

Palmele ei au miros de rasina.
Privindu-le, ea rade-ncetisor -
Au inceput acum sa se-mplineasca
Cu palmele oricarui muncitor.
Nu-i mult de cand cu degete firave
Purta doar acul sprinten la cusut -
Cand s-a nascut, ea, pentru ac si foame,
Cu umilinta sora, s-a nascut.

Azi palmele-i au miros de rasina
Si colb de rumegus ea are-n par.
Din drum s-abate-n fuga prin poiana
Cu tufe de salbatic calapar.
Aduna fragi si pe un pai le-nsira,
Apoi se mohoraste din senin
Si-nfasura pe-un deget si framanta
Coltul basmalei galbene de in.

Ceva nedeslusit ii arde-n piept,
Ii simte-ades durerea valvataii
Si-i pare c-o privesc altfel acum
Prietenele, mai ales flacaii.
Dar alteori ii pare ca n-o vad
Cand trece printre ei imbujorata,
Si-atunci ea crede ca ii pare rau
Ca nu-i flacau ca ei si-i numai fata.

Cand esti flacau, poti sa opresti in drum
Pe orice fata: poti s-o prinzi din urma...
Dar cand cu gandu-ajunge pan-aici,
Ea rusinata gandurile-si curma.
Si gandurile totusi iarasi vin
Cand sta-n poiana la apus de soare -
Iar fragile, cand singura le gusti,
Au inceput sa fie-asa amare...

Azi prind atatatoare intelesuri
Uitatele povesti cu feti-frumosi,
Dulci umbre ii strabat inchipuirea
In nopti tarzii, la cantec de cucosi.
La scalda-n rau ia seama cu-ncordare
Cum undele pe trupu-i se preling.
Tresare tulburata si uimita,
Catifelate ramuri de-o ating.

Sta-n iarba si asculta. Si pamantul
Parca rasufla in cadente vii.
Inima ei s-aude cum pulseaza,
Ori bate-o alta inima sub glii?

5.

O fabrica de cherestea - si-nalta
Peste paduri acoperisul sur,
Si viata ei navalnica patrunde
Padurile de linisti dimprejur.

Ca o faptura tanara,-n rastimpuri
Ea isi trimite chiotele-n hau,
Si trunchiuri mari de brad, pantagruelic,
Infuleca-ntre dinti de ferastrau.

Alaturi este-o fabrica-nvechita,
Cu-acoperisul ros de ploi si vant,
Cu zidul infundandu-se pe-o parte
Ca un sicriu ce intra in mormant.
Deasupra ei pluteste-un aer rece,
Adesea-mprastiat si respirat
De oamenii care mai sunt in viata,
Dar sufletul de mult si-au ingropat.

Si cuprinzand cladirile acestea,
Padurile se-ntind, gigantic dom,
Nepasatoare-n fata batranetii
Ce roade tot ce-i construit de om,
Si frunze cad, si frunze nasc din muguri,
Si arbori cad, si arbori nasc din lut,
Insa la fel de tanara-i padurea
Asa precum a fost la inceput...

Flacaul cu chip alb sub cetini mari
Si-a desteptat privirile si viata,
Si soarele de ses rasaritean
Nu l-a ajuns sa-i tabaceasca fata.
Copilaria lui infometata
Si-a petrecut-o-n codrii cei merei,
Si-a indragit natura fara moarte
Si s-a cuprins adanc in vraja ei.

Dar cand au inceput de-un clocot nou
Si satele de munte sa vuiasca,
Atunci cand au venit in munti masini,
O noua fabrica sa se cladeasca,
El palmele si sufletul si-a pus
In slujba noilor constructori, care
Purtau din sesuri catre muntii vechi
O viata noua si tulburatoare.

In seara asta sta langa izvor
Cu gatul incordat pe jumatate -
Privirile-i de oameni, de masini,
De codri si cladiri i-s populate.
Iubind natura vesnica si-acum,
O simte totusi astazi mai straina
Decat cladirea grea din fata lui
Ce-i inecata-n unde de lumina.

El stie bine - peste ani si ani
Va-mbatrani si fabrica aceasta,
Si alta mai semeata-si va urca
Spre nourii inalturilor creasta
De-aceea duiosia l-a patruns
Si-o-nfiorare i-a vibrat pe geana
Si si-a dat seama cat de omenesc
Iubeste fabrica-i contemporana.

Ironici si severi, ades privesc
Spre oameni codrii desi, fara de moarte,
Pe cand tot ce zidim, tot ce schimbam
Din viata-ne prezenta face parte.
De-aceea, intr-un vesnic univers
Imprastiem a nepasarii ceata,
Si-n viitor visand, ne construim
Tovarasia clipelor de fata.

(1956)




Descrierea chipurilor


Aceasta pagina a fost accesata de 1534 ori.