Dracul schiop

de Nicolae Labis

Tuturor nemernicilor


Carau comori sapate sub luna si-n secret.
Urcasera prea lesne in pisc de zaiafet.
Purtau trufase tuiuri pe crestetul zalud
Si noile blazoane cu inca smaltul crud.

Dadeau porunci cu lene si n-auzeau nimic,
Dar se-auzea in vale o fierbere grabita
De fier si os si piatra, de scrasnete de cric,
De nesfarsita munca, de lume ce se-agita.

In desucheate dansuri, acest sobor dospea
Ca-n buba unei alte, rasaritene Rome.
Si fluturau lungi valuri in aer, de tafta,
Urzite-n vin, batute in galese arome.

Cand, rezemat de carja si-n galben imbracat,
Un personaj coleric si straniu se arata -
Zbarcita foarte fata, ori roasa de varsat,
Iar la piciorul teafar copita despicata.

- "Nu voi m-ati scos pe mine dintr-al fiolei miez
(Ce voce neplacuta! Ca scrasnetul tatanii!),
Nu mi-ati facut vreun bine, dar vreau sa va distrez -
Va scot acoperisul capatanii.

Sa-ncep cu-acel ce-n ceata e cel mai si mai si,
Cel cu figura-n aur si lene parca unsa.
I-am ridicat capacul. Puteti acum privi
Monumentala lume dintr-insul, ce-i ascunsa."

Sarira toti sa vada: privirile nauce
Tinandu-si uluirea si-o miorlaiau nebunii,
Cum matele din delta se-arunca sa apuce
Mancarea lepadata pe crestetul vreunei.

Si ce-au vazut! O grota cat un imperiu sur,
Placi de grafit, si-n trista-mpletire reciproca,
Contururi tandre, umbre de foi si de velur,
Desene pure, toate strivite-acolo-n roca,

Intruchipand figura de-adolescent tacut
Cu intrebare-n frunte si-n inima cu mila,
Mladita de departe ce, arbor, n-a crescut,
Ci prabusita-n straturi s-a impietrit, fosila.

Se ridicau deasupra colosi de sulf in bolti
Ivind taioase cercuri si limbi de iatagane,
Peretii inauntr u se ariceau cu colti,
Nemiscatoare curbe si unghiuri lungi si stranii.

Si niste tevi sucite, ca niste vene, poate,
Se-ncolaceau pe coltii acestia sa se suie,
Lasand in stravezimea lor verde sa inoate,
In loc de sange,-o apa subtire si galbuie.

Din cand in cand afara mai iese clantanind
Si-apoi intre jivine-n adanc din nou revine,
De rautate slaba, cu colti ce se desprind,
Cateaua lasa-a dragostei de sine.

Iar golful ca-ntr-o scoica definitiv suna,
Pe cand pe pardoseala pe care pare-a geme
Strivit adolescentul, isi misca unda rea
Fosforice re ptile impreunate-n gheme.

Poate-au fost geamuri, poate timpane spre afara
Si patr undeau prin ele orase ori poieni.
Dar plumbul din vitraiuri latit, le astupara;
Timpanele strambate sunt grele de licheni.

Si evident nu grindini, nici trasnet a ucis
Aceasta lume; franta, ea singura cazuse,
De prea putina vlaga, prea mult vazduh inchis,
De-un dor de par venire zvacnita, ca de tuse.

Pe cladaria sparta un craniu se preface
Cu dinadinsul proaspat, cu dinadinsul bun,
Ca-n putredele targuri cand tarfele sarace
In zi de sarbatoare au miros de sapun.
...
Ranjeste dracul galben si iar intinde gheara
Sa mai desfaca-un crestet. Mesenii, pamantii,
Cu palmele pe crestet se clatina cum vara
Ciulinii in furtuna se clatina hazlii.

Iar dracul schiop ranjeste mai trist si ca un sfredel
Rotindu-se-n pamanturi s-a dus, si scartai.
Prietene, el stie atat de multe! Crede-l
De-o fi sa-l intalnesti si-ti va vorbi.

Mesenii? Se frecara la ochi, privira-n gol
Cu linii noi taiate pe palida lor masca.
Si-au zis c-un vis fusese, sporit de alcool,
Si n-a avut curajul nici unul sa-l rosteasca.

Dar cheful se sparsese si fara de zabava
S-au despartit cu fata posomorata, grava,
Cand ingroziti vazura in dunga unui nor
Cum dracul schiop si galben salta intr-un picior.




Dracul schiop


Aceasta pagina a fost accesata de 2488 ori.