Imn

de Nicolae Labis

Natura, al placerii altar si-al suferintii,
Ma-ncanti cand frumusetea curata ma inveti
Si ma-ncantati, tarsnite din arcurile mintii,
Ideilor, in grindini de sageti.

E poezie-n dura sfortare omeneasca:
Efortul unor brate crispate de otel,
Efortul unui suflet luptand sa-si stapaneasca
O patima mai mare decat el.

Dar eu cunosc puterea ce, peste toate-aceste,
Cuprinde-ntr-insa duhul adancilor miscari,
Ca soarele, deasupra zapezii de pe creste,
Ca vantu-n panza navelor pe mari.

Sagetile gandirii ce-nvalmasite-alearga
Le-aduna si in taine le-mplinta, drept suvoi,
Ca invelisul aspru al tainelor sa-l sparga
Si sa rasara adevaruri noi.

Iar omului, aceasta putere colosala
I-a indreptat efortul pe rodnicele cai -
Sa zamisleasca noua natura, amicala,
Din fier si piatra, ganduri si vapai.

Priviti natura noua: vulcanii din furnale
Erup si isi incheaga in forme rosul miez!
Priviti, din mohorate, acvatice cvartale
Cresc delicate lanuri de orez!

Vibrand pe stalpi de fonta nevroticele fire
Duc zarilor desfraul de ape, preschimbat;
Si-n locurile unde era nemarginire
Orasul creste-n roca imbracat.
            
Vezi, suflete, cu toate acestea, iti ramane
Placerea inclestarii cu-al patimilor vant;
Poti fi chiar trist ori vesel tu poti privi spre mine
Intre-nstelari aduse pe pamant.





Imn


Aceasta pagina a fost accesata de 2036 ori.