In refugiu

de Nicolae Labis

Am dus-o greu in refugiu, in Muntenia,
Foamea ne urmarea ca vedenia,
Eu aveam visul plin de aur si slava,
Dar soru-mea era bolnava.
Ma uitam la buzele-i subtiri, la ochii caprii
Si la masuta pe care nu mai erau doctorii.
Cartile trezira strunele doinei din mine,
Sgariam versuri cu degetul plin de pamant si era bine.
Dar ma batea gandul spre casa
La soru-mea bolnava si frumoasa.
Copiam cantecele mele cu plumbul pe-o placa
Si le vindeam fetelor de claca
Sa le scrie flacailor si sa-mi dea mie
Cate o bucata de lipie.
Ca sa nu mai ceara mama datorie.

Strig fara-nconjur dupa noua ani:
Am scris odata versuri pentru bani!
Dar stiu ca le-am simtit
Durerea si rusinea in piept ca un cutit,
Eu le-am uitat, dar si acum plang
In ele toata jalea sfioasa-a unui tanc.

Fetele le citeau, lacrimau, ma mangaiau
Pe frunte cu palme line
Si intrebau ce-i sub frunte la mine.
Imi venea sa rad, sa plang.
Imi era rusine.
Asa am crescut,
Cantec omenesc din jale si lut,
Ritmurile nu din carci am cercat a deprinde
Ci la hora, din dant!
Rimele din bocete si colinde,
Cartile le-am citit pascand porcii pe sant!
De aceea tin minte!
Pune-ti urechea pe piept:
E fierbinte
Si suna intr-insul ceva de furtuna -
Se-nfrunta cantecele-mi toate
Cu tusea tuturor ploilor indurate!





In refugiu


Aceasta pagina a fost accesata de 2104 ori.