Lupta cu inertia

Lupta cu inertia

de Nicolae Labis


Omul Comun

I. Dilema

1. O viziune a omului comun

Aievea nu si nici cu-nchipuirea
Eu muntii nu-i mai simt cum ii simteam
in vremea unor basme petrecute
Cand se facea ca un copil eram,
Cand ma-nsoteam cu pasari si cu ciute,
Cand ma-nstelam cu flori, cand nu eram.

Vad o-nserare plina de lumina
Plutind pe bucla unui brau de brad,
in mijloc e poiana-n luna mata,
si-ntr-insa cineva a desenat
Copilul pur pe care altadata
Asa precum pe mine l-a chemat.

Tabloul se apropie si creste,
il am in fata ca un ochi deschis.
Copilul misca buzele si-ngaima:
"Esti rau, straine - te-am vazut si-n vis"...
si buzele ii tremura a spaima -
"Esti rau, straine, pleaca" - mi-a mai zis.

"Ce vrei, copile? Nu ma poti cunoaste!
De ce-mi privesti in suflet ca-ntr-un sac?
Vezi bine, nu sunt jucarii intr-insul."
"De-aceea-ti pare sarbad si posac."
si-nabusit a trebuit sa tac.

"Esti rau, straine. Lamurit eu nu stiu,
Dar te-am vazut si-n vis si se facea
Cum cineva pe oameni ii loveste -
Slugarnic tu ranjeai in dreapta sa.
El mi-a strigat: - si tu, la fel vei creste!
Eu cand voi creste nu voi fi asa."

Pe frunte imi tasni sudoare rece -
"Asculta, desantat judecator,
Gaseste-ti alta victima si spune-i
Acest vis sadic si amagitor;
Ai merita sa fii legat in funii,
Sa nu mai tulburi traiul tuturor."

Dar deodata-n juru-mi mii de voci
S-au auzit strigand cu larma multa:
"Asculta, tu, strainule de jos.
"Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!"
Oh, surd strigau si trist si dureros -
"Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!"

De-atunci nicicand eu nu l-am mai vazut,
Dar parca ma-nfioara-o presimtire
si-mi tot repet blestemul ce-a rostit
Cu voce tremurata si subtire,
Prin codri mari il caut ravasit
si-n vise il mai caut, in nestire.

Dar pentru mine azi straini is codrii,
Sunt numai arbori, pietre, flori si hau,
Iar visele-ncarcate de cosmaruri
Nu-mi mai aduc curatul chip al sau...
Pe suflet tot arunc cernite zaruri -
"De ce mi-ai spus, copile, ca sunt rau?"

2. Omul comun ia o hotarare


"Eu viata mi-am inchis-o sub lacate,
si-atatea zile s-au statut in van,
Din multe cugetari adevarate
Mi-am injghebat un jalnic paravan.

Mi-am injghebat justificari senine
Cand parasisem drumul durei munci:
Dar dac-ar roade suferinta-n mine
Tot necesara-as crede-o si atunci?

De m-ar izbi puterile inerte
Ce stanjenesc inaltul tarii zbor,
Au m-as pastra si-atunci in trandavia,
Acestui trai anost si-adormitor?

Se cere sa lovesc in cei pe care
Eu i-am slujit, simtind ca putrezesc.
Va fi nevoie, stiu, fara crutare,
Fara regret, si-n mine sa lovesc.

Ideile-mi ramase, triste cete,
Am sa le-ntrem cu asprul vietii vin,
La oameni, parasitii mei prieteni,
Sfios, dar hotarat am sa revin.
. . .
Vad o-nserare plina de lumina
Plutind pe bucla unui brau de brad.
in mijloc e poiana-n luna mata
si-ntr-insa cineva a desenat
Copilul pur pe care altadata
Asa precum pe mine l-a chemat.

Eu simt o bucurie dureroasa,
Simt ochii lui tintiti asupra mea
si tamplele imi bat infierbantate,
Sunt stanjenit, dar parca as zbura...
- Copile, ai avut atunci dreptate,
Dar pentru ce ma mai privesti asa?"

II. Regenerarea


1. Omul comun pleaca din birou


"Buna dimineata, muntilor. Dormisem
Un somn greu, dar iata, iar va pot privi,
Buna dimineata, codrilor de tisa,
Buna dimineata, proaspeti zori de zi.

Buna dimineata, oameni. Somn de moarte
Ma zvarlise intre trandavi si invinsi,
Buna dimineata, sate de departe,
Buna dimineata, zori de zi aprinsi.

Drumuri nesfarsite, buna dimineata,
in cosmaru-mi groaznic v-am visat ades...
Am sa-mi spal in roua palmele si fata
si-am sa sorb mireasma florilor de ses.

sovaielnici pasii-mi cauta-n tarana
Urmele pe care mai demult am fost.
Urme noi strivira urma cea batrana
si sa o mai caut n-are nici un rost.

Temelii durate trudnic inainte
Sunt acoperite de cladiri intregi.
Viata-n cascadarea-i larga si fierbinte
Zamisleste zilnic innoite legi.

Buna dimineata, pasari bete-n soare,
Mi-ati strigat odata sa ma-ntrec cu voi.
Ma primiti voi dupa-atata vreme oare?
Ori va veti retrage-ndemnul inapoi?

Sufletu-mi se umfla-n vant ca o aripa,
Clipele prin arbori freamata a zbor.
Fierb in campuri seve, pasarile tipa...
Amintirea, numai, tace mustrator..."

III. Treapta superioara


. . .

2. Tablou general

Pe fluviul fara de capat si fara sfarsit,
Pe fluviul timpului luneca stoluri de nave,
Catarge-ndreptate spre est si spre vest si zenit,
Ori, fara catarge, bolnavele lumii epave.

Iar apa aceasta-i vrajita si-nchide in ea
Atatea destine sub undele-i verzi de uitare,
si-atatea destine, pe unda-i brazdeaza sa stea
O urma-n vecie nestinsa si scaparatoare.

si fluviul curge in curbe-ndoite spre inalturi
Cu apele-i palide-n tot mai grabita navala,
E-un clocot de valuri, e-un cor ce se zbuciuma-n salturi,
Aud zanganind o fantastica lupta navala.

Epavele lumii isi cheama arcasii pe punti -
Fantome cu sangele inca in vine -
Gem robii sub punti si catusele-si zornaie, crunti,
Sagetile tiuie-n zboruri haine.

Pe navele lumii au oamenii scut nepatruns,
Steag rosu se zbate,
Fantome cu sangele inca in vine, pe-ascuns,
Lovesc pe la spate.
Dar navele lumii, pe val, neinvinse zburand,
Tresalta,
in fund de epave catusele sar, rasunand
Sub dalta,
si fluviul curge in curbe spre steaua inalta.

Pe fluviul timpului navele tinere luneca.
Cu faruri aprinse se surpa-ntunericul orb,
si razele lor ascutite nicicand nu se-ntuneca
si, simplu matroz, eu lumina aceasta o sorb.

. . .

4. Spre fericirea personala

Somnul meu las e de-acum amintire urata
Care-n rastimpuri ma intarata...
Lumea sufletului mi-i asanata,
Cerbii printr-insa tropota-n ceata,
Suna sub soare si luna, mereu,
Clopotul limpede-al cerului meu.
Cu bratele goale din zori pana-n sara,
Se secera-n sufletul meu ori se ara,
Se-nalta ganduri, se sapa fantanile,
Se suiera doinele de primavara -
Doinele mele - izvoarele-ngane-le...

si totusi, ceva mai lipseste. Flamand,
Inima inca-mi mai bate, cerand.
Lipseste o floare, neinflorita
Nici in somnu-mi adanc,
Nici in munca-mi grabita.

Ma desteptasem si-atunci am pornit
Prin euritmia padurii in goana,
Aerul muntilor m-a ametit,
M-au incantat caprioarele negre-n poiana,
si pestritele aripi tremuratoare,
si susurul surd izvorat de sub bolti de frunzare...
Dar numele nu mi-am legat
De nici un copac cu frunzisul rotat,
N-am chemat nici o caprioara la mine
S-o sarut intre coarnele fine,
Apoi, amandoi, dupa vant, in lumina

Sa pornim dantuind peste stancile rosii, de fier...
Poate de-aceea-mi venea sa tip fara pricina
si ma oprea, rusinandu-ma, codrul sever.

Ma desteptasem si-atunci am pornit
Prin sate, in carul cu crasnete frante de roti.
Am stat la taifas cu taranii si fetele tinere,
Langa ei ma-ntristam si mergeam la petreceri cu toti.
intrebam: Voi, naivi filosofi, sa-mi raspundeti,
Care e marele vietii-adevar? Ce sa fac?
Am trecut de la unul la altul, precum in padure
Eu treceam intreband despre farmec copac de copac -
si-mi compuneam un raspuns intrebarii
Culegand de la toti, de la toate,
Precum in paduri din frunzele nenumarate...
Ma desteptasem si-atunci am pornit
Printre blocuri semete cu-antene pe teasta bombata,
Blocuri dansand dupa muzica dura-a tramvaielor,
Muzica ametitoare si multiplicata,
Sora cu muzica sobra, de unghiuri si planuri,
Armonie-a metropolei, jerba de fier si elanuri.
Dar nu m-am legat de nici un ungher,
De nici o fereastra aprinsa in seara stingher,
De la toate ferestrele-o raza am aprins si-am strans,
Pentru mine. De aceea nici o fereastra
Nu s-a aprins, nu s-a stans...

Veti spune ca multe-am vazut, dar nimic n-am pastrat
Ca nimic n-am ales din a lumii bogata recolta,
Dar eu am vazut si pastra-voi ceva minunat,
O constelatie rosie-aprinsa pe bolta,
si sufletul meu incantat numai ei ii ridica
soapta-mi de dragoste, pana-acum unica
"Constelatie ce sui
in azurul albastrui
Dupa legi ce azi le stiu,
Sfredel luminos si viu,
Constelatie ce sui,
si planeta lumii mele
Limpezita de ploi grele
Zboara-n largile-ti inele...
Constelatie ce sui,
Cad imbatranite stele
in adancul timpului,
intr-al mortilor pustiu...
Numai tu nu poti s-apui,
Sfredel luminos si viu,
Constelatie ce sui."
Zboara-n seara soapta clara,
Sufletu-mi freamata ca o vioara,
si totusi ceva mai lipseste. Flamand,
Inima inca mai bate, cerand,
Dar lumea sufletului mi-i asanata,
Cerbii printr-insa tropota-n ceata,
Suna sub soare si luna, mereu,
Clopotul limpede-al cerului meu.

5. Poiana primei amintiri

Revad din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeste rar muscandu-si buzele subtiri...
- imi placi. Dar eu am sa devin mai bun ca tine...

si ma priveste cu o candida trufie,
in jur se leagana-al padurii verde cerc,
Ma simt patruns de-o-nlacramata duiosie
- Copil prostut, tu oare crezi ca eu nu-ncerc?








Lupta cu inertia


Aceasta pagina a fost accesata de 1752 ori.