Maria

de Nicolae Labis

Noaptea galopului metalic al trenului
Suna sub paduri si printre semafoare,
Amesteca izul fierbinte de zgura
Cu izul campiei de canepa, verde si tare.

O patima naprasnica proiecteaza in urma
Paduri si scantei! Sa colinzi, sa colinzi
In vagonul cu oameni ce-si palpaie chipul
In fum de tigara ca-n fluide oglinzi.

Soarele se infige in varfuri de brad
Putin si e seara pe codri si vale.
Totul va lua culoarea stinsa si dulce
A lutului copt in cuptorul de oale.
Livada-i mai stramba si gardul mai scund
Pentru ochii dedati cu marimi citadine
Aerul e-acelasi, licaritor in fund
Suha, aceeasi se zbate pe prund.
Din ciresii cu frunza subtire, raspund
Anii copilariei.

Copilaria mea a plecat de aici
Pe camioanele cu butuci mirosind a rasina
Cu ochii intorsi peste umar
Dupa drumul desfasurat de pe inima
Ca o panglica de pe-un ghem dureros de lumina.

Azi copiii se joaca in troscot, uimiti ca ma vad
Pusca mi s-anina-n ostrete. Trosneste portita.
Din grajd, cu palma dupa grumazul boului, tesaland,
S-aratat si s-a veselit tare badita.




Maria


Aceasta pagina a fost accesata de 1914 ori.