Mesterul

Mesterul

de Nicolae Labis


Mester valah, azi nume de fantana,
Crescut din lutul ce l-ai plamadit
in sprintena zidire cu trei turle
si ce dantelata de granit,
Din cantece pierdute pana astazi
si din puterea visului vanjos
Ai inchegat, cu palme batucite,
Minunea de la Arges mai in jos.

Un om barbos tinea o floare alba
in aspre palme, mangaind-o bland...
Cazut in iarba si secat de vlaga,
O doina trista ingana in gand.
Priveai. si-un dor tulburator te-ncinse
Lui sa-i inchini nemaivazut altar,
Sa stea pe plaiul aspru, precum floarea
in palme batucite de plugar.

Visai sa vezi sub boltile rotunde
si-n fumul palpait de lumanari,
Pe lemnul zugravit cu lut si soare
Chipul palmasilor acestei tari.
infrigurat de-un singur gand, smulgandu-ti
Ca zdrente vii parerile de rau,
Tu ti-ai strivit sub talpa manastirii
Inima ta, tot ce-ai avut al tau.

Dar ti-ai simtit-o renascand cu larma
in dangatul de clopot, presimtit
Al veacurilor multe, viitoare,
Tu, prometeu roman, purtand alt mit
Cand ridicat pe cea mai-nalta turla,
Cu glas profetic, domnului despot,
De-ai sa mai poti cladi la fel minune,
I-ai dat raspunsul razvratit: - Mai pot!

Orbind cu pirozeaua de pe cusma,
si indreptand hangerul de la gat,
Domnul tintea profilul pietrei, fraged,
Cu ochi pizmuitor si mohorat.
El jinduia numai a lui sa fie
Tot ce-ai putut, platind din tine, da.
Ca piatra de pe frunte sa-i luceasca
Rugul unic suit pe jertfa ta.

Cand schelele curmate se surpara
Pareai atat de neinvins sub nori,
incat cu slabe aripi de sindrila
Ai fi putut spre alte zari sa zbori.
Dar dragostea pamantului si-a tarii
Te-a pravalit pe campul fumuriu,
Ca sa tasnesti in veci de veci, fantana,
De jertfa si de cantec pururi viu.

S-a destramat sub piatra-n manastire
Cel ce demult a poruncit ca domn,
Fantana curge-n brazde si-n ulcioare,
Fara odihna,
      fara uitare,
            fara somn.

(1956)




Mesterul


Aceasta pagina a fost accesata de 1637 ori.