Morarul

de Nicolae Labis

Melodiile, cupele pline,
Orele zilei, ritmate-n poeme
M-au gonit si pe mine
Pentru o vreme.

Am gasit moara deschisa in sat,
Adica la marginea satului, scunda,
Moara cu glas ragusit si cantat
in scrasnet de piatra si planset de unda.

Plutea inauntru o spuza amara
si-afara, la geam, luceau dulce caisele.
Multi oameni isi mai macina-n moara
Graul si visele!

Morarul era un batran filosof,
stia ce-i in tara si ce-i mai departe,
in Luna sau Marte,
si nu cugeta la moarte.

Dar moara deschisa in sat,
Adica la marginea satului, scunda,
Are un glas ragusit si cantat
in scrasnet de piatra si planset de unda.

Morarul si el canta, plange aproape
Un rai pitoresc ori aproape-un prapad.
Privirile-i duse prin geam ori prin ape
Nu stiu ce vad ori nu vad.

Canta, morarule, plangi!
Eu imi plang pana si-un vis ce se leaga,
Pana si-un dor! Tu sa plangi, sa te frangi
Pentru viata-ti intreaga.

Caci as cere prea multi sa mai fie
Ori nu!
Rosi de iubire, asemenea mie.

(1958)





Morarul


Aceasta pagina a fost accesata de 2705 ori.