Omul comun

Omul comun

de Nicolae Labis


Prolog

Om comun, de rand, mi-am ales eroul.
Stiu ca nu oricand inima epocii
O gasesc miscand naltele suflete
Ale alesilor.

Stropii suri, amari, cenusie bura,
Seve groase, tari, fara distinctie,
Dau schimbari mai mari decat scaparatoarele
Fulgerele nalte.


I. Dilema

1. O viziune a omului comun

"Imi privesc fotografiile vechi...
Ce-i cu voi, baietasi? Pentru ce purtati
numele meu?..."

G. Calinescu
(Citat din memorie)


Aievea nu si nici cu-nchipuirea
Eu muntii nu-i mai simt cum ii simteam
In vremea unor basme petrecute,
Cand se facea ca un copil eram,
Cand ma-nsoteam cu pasari si cu ciute,
Cand ma-nstelam cu flori, cand nu eram.

Vad o-nserare plina de lumina
Plutind pe bucla unui brau de brad,
In mijloc e poiana-n luna mata,
Si-ntr-insa cineva a desenat
Copilul pur pe care altadata
Asa precum pe mine l-a chemat.

Tabloul se apropie si creste,
Il am in fata ca un ochi deschis.
Copilul misca buzele si-ngaima:
"Esti rau, straine - te-am vazut si-n vis"
Si buzele ii tremura a spaima -
"Esti rau, straine, pleaca" - mi-a mai zis.

"Ce vrei, copile? Nu ma poti cunoaste!
De ce-mi privesti in suf let ca-ntr-un sac?
Vezi bine, nu sunt jucarii intr-insul."
"De-aceea-ti pare sarbad si posac."
Si-nabusit a trebuit sa tac.

"Esti rau, straine. Lamurit eu nu stiu,
Dar te-am vazut si-n vis si se facea
Cum cineva pe oameni ii loveste -
Slugarnic tu ranjeai in dreapta sa.
El mi-a strigat: - Si tu, la fel vei creste!
Eu cand voi creste nu voi fi asa."

Pe frunte imi tasni sudoare rece -
"Asculta, desantat judecator,
Gaseste-ti alta victima si spune-i
Acest vis sadic si amagitor;
Ai merita sa fii legat in funii,
Sa nu mai tulburi traiul tuturor."

Dar deodata-n juru-mi mii de voci
S-au auzit strigand cu lar ma multa:
"Asculta, tu, strainule de jos.
"Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!"
Oh, surd strigau si trist si dureros -
"Asculta-l pe copil! Asculta-asculta!"

De-atunci nicicand eu nu l-am mai vazut,
Dar parca ma-nfioara-o presimtire
Si-mi tot repet blestemul ce-a rostit
Cu voce tremurata si subtire,
Prin codri mari il caut ravasit
Si-n vise il mai caut, in nestire.

Dar pentru mine azi straini is codrii,
Sunt numai arbori, pietre, flori si hau,
Iar visele-ncarcate de cosmaruri
Nu-mi mai aduc curatul chip al sau
Pe suflet tot ar unc cernite zaruri -
"De ce mi-ai spus, copile, ca sunt rau?"


2. Omul comun se justifica

Si pentru ce mi-ai sus ca-s rau copile?
O gaza-n viata n-am strivit macar.
Cand merg pe pajisti, talpile-mi umile
Trec printre flori cu teama, lin si rar.

Nascut pe marea enervata-a vietii
Eu mi-am gasit un port si-am ancorat,
Ma tem de valuri. Indragesc peretii,
Biroul, masa, tarmul drept, uscat...

Nu cer nimic. Nu vreau s-ajung departe,
Vreau sa traiesc, sa dorm si sa lucrez,
Am invatat un crez. Pana la moarte
Voi repeta mereu acelasi crez.

Inaltul crez de Marx rostit slujindu-l,
Cuminte, cu masura il slujesc.
Insa nicicand n-o sa ma bata gandul
Sa-l neg, nici sa-l insel, nici sa-l hulesc.

Stiu, crezul asta cere inrazneala,
Sa lupti si inertia s-o supui,
Eu fac ce pot, cu grija si sfiala -
Mai sunt pe lume indrazneti destui.

Vad, inca-s ticalosii destule -
Viata asta nu-i cucernic dom.
Se-mbuiba multi cu gheare nesatule
Si isi ineaca dragostea de om.

Nu sunt eu cel chemat s-aduca bine,
Stiu doar atata - sa slujesc cinstit.
Ranjesc slugarnic, da, caci nu-mi convine
Sa fiu in locul altuia lovit.

Nu-mi spuneti de dureri. Sunt necesare -
Eu nu stiu nastere fara durere,
Si iata astazi poti privi sub soare
Cu mult mai mule bucurii ca ieri.

Cu ce le-ajut sa creasca mai grabite?
De ce n-as spune-o? Cu cat pot, 0 putin...
Scriu unele rapoarte intocmite
Pe baza unor cifre care-mi vin.

Nu sunt partas la nicio far'delege,
Sunt numai - asta fie - om inert.
Nu pot schimba nimic. Eu pot alege:
Sa tac, ori sa ma zbucium in desert.

Puterea decantarii sociale
O sa starpeasca raul tot, candva...
Daca-o zorim in santuri ne pravale...
Mai bine zic sa o lasma asa.

Mi-i mila totusi cand vad nedrpetatiti,
Cand intra jalea-n casele umile...
Nu pot sa surp cetati, sa-nalt cetati...
Deci, pentru ce mi-ai spus ca-s rau, copile?

3. Omul comun despre un fost prieten


L-am vazut candva citind o carte...
Sunt de-atuncea cate primaveri?
Ochi inlacrimati tinteau departe -
Ii ardeau fictivele dureri.

Cat de trist se prefacura toate -
Stins e jaru-n ochii lui caprui.
Astazi nici dureri adevarate
Nu-i mai misca varul fetii lui.

M-a rugat candva sa nu ma manii
Ca n-am stat de mult la un pahar
Dar ca-n orice zi a saptamanii
Ocupatii grave ii rasar. -

Parca s-ar fi rusinat de mine.
Un prieten vechi dar subaltern,
Sufletul i-au ros in fierberi line
Zilele ce leganat se cern.

Cand i-am spus sa-si schimbe-o hotarare
Ce-ar aduce pierderi fara rost,
M-a privit mirat, cu mohorare,
Totul a ramas precum a fost;

I-am vorbit de oameni de alta data
Si-a ranjit distant cu albii-i dinti -
Pentur dansul lumea e formata
Doar din cifre de dosar, cuminti...

Bucuria, jalea, circumstanta,
Nu gasesc in pieptul meu ecou,
Nu le poate cantari-n balanta
Marelui Dosar de pe birou.

Insa eu am drept sa-l judec oare?
Doar si eu, si eu acusi ajung
Cu aceeasi graba-ametitoare
Sa strabat acelasi drum prelung...

Azi privesc mahnit dar fara vlaga,
Maine si mahnirea mi-oi uita
Ori si dansa o sa se retraga
Din obezul trup de catifea...

Uneori, sub fulgere de ganduri
Eu ma vad o clipa-asa cum sunt,
Luptator ce s-a retras din randuri
Si umbreste-n van acest pamant.

Vreau atunci renastere sau moarte
Dar plictisu-mi toarna iar lesii,
Duc tacut la gura mai departe
Vasul existentei cenusii.

4. O amintire a omului comun

Paseam toti trei alaturi pe drumurile moi
In primavara uda din patruzeci si sase,
Ne reflectam in larga oglinda de noroi
Toti trei i-alaturi cerul de matase.

Ne asteptau prin sate saracii si dusmanii -
Cu nerabdare unii, ceilalti cu ura grea.
Paseam grabiti si singuri caci ne-ncalzise anii
O rosie, tulburatoare stea.

Nu pot sa uit amiaza de-odihna-n campul gol,
Se ridicau din brazde miresme-ntepatoare,
Treceau deasupra pasari, stol dupa stol, domol,
Si se-auzeau izvoare nascand in departare.

A rupt tacerea unul. "Sunt ostenit de drum,
Mi-i tampla grea si parca genunchii se dezbina...
De ce ni-i dat sa trecem atat noroi si fum
Pan-om ajunge-n oaza de lumina?

De multe ori bag seama ca nici nu-s inteles,
Doar sunetul din vorbe ca-i ascultat, nu sensul...
Simt ca ades in suflet patrunde si-mi da ghes
Ingrozitorul meu urat, imensul...

Sunt rusinat, prieteni, de vorbele rostite,
Si eu vreau visul nostru sa fie implinit,
Dar pana-acolo-s multe de-nvins - dureri, cutite...
De ce sa ma mai mint? Am ostenit".

Un car cu boi scheletici trecea pe drum la vale,
Un om canta o doina, se-oprea si injura,
Era duioasa doina, saruturi si petale -
Injuratura crancena era.

Mergea ca de la sine ciudatul car prin lut,
Parea ca se coboara din timpuri vechi, de ceata...
In primavara uda, atunci, am cunoscut
Ca stau cu inertia fata-n fata.

Noi n-avem dreptul - zise al doilea dintre noi -
Sa obosim, prieteni, la inceputul caii.
Nu-n sanie, de nunta pornim, ci prin noroi,
Si-i drept, nu suna vesel zurgalaii.

Sunt multe intelesuri ce nu le-am descalcit,
Sunt fapte ne-mplinite, nu-s sarbatori, nu-s premii...
Dar peste-acestea toate avem, de neclinitit,
Un adevar - al clasei si al vremii.

Lui sa-i slujim cand viata ne este-n zori de zi,
Lui sa-i slujim si-n clipa cand viata ne-sfinteste.
In viata numai astfel poti arde poti trai -
Altfel esti frunza care putrezeste".

Rotea in preajma timpul aripile-i semete.
De-atuncea izvorata zori noi si nopti de lut,
Cel mai viteaz prieten, mai plin de tinerete
In lupta cu dusmanul a cazut.

Si celalalt prieten pierdut e pentru mine-
Cand ii vorbesc de oameni raneste cu albi dinti.
A obosit in lumea reala. Are-o lume
In cifrele dosarului cuminti.

O noua zeitate, Biroul, c-o privire
L-am impietrit pe drumul progresului, stalp sec,
Iar eu in ceasuri tulburi ma zbucium in nestire
Si-n alte ceasuri sim ca ma inec.

Nu se mai poate. Vantul mi-a scuturat gradina.
S-au destramat pe straturi petalele de mac.
Sa-ncerc a doua oara sa distilez lumina?
As incerca ... Dar, Doamne, cum sa fac?

5. Omul comun ia o hotarare

"Eu viata mi-am inchis-o sub lacate,
Si-atatea zile s-au statut in van,
Din multe cugetari adevarate
Mi-am injghebat un jalnic paravan.

Mi-am injghebat justificari senine
Cand parasisem drumul durei munci:
Dar dac-ar roade suferinta-n mine
Tot necesara-as crede-o si atunci?!

De m-ar izbi puterile inerte
Ce stanjenesc inaltul tarii zbor,
Au m-as pastra si-atunci in trandavia
Acestui trai anost si-adormitor?

Se cere sa lovesc in cei pe care
Eu i-am slujit, simtind ca putrezesc.
Va fi nevoie, stiu, fara crutare,
Fara regret, si-n mine sa lovesc.

Ideile-mi ramase, triste cete,
Am sa le-ntrem cu aspr ul vietii vin,
La oameni, parasitii mei prieteni,
Sfios, dar hotarat am sa revin.

Vad o-nserare plina de lumina
Plutind pe bucla unui brau de brad.
In mijloc e poiana-n luna mata
Si-ntr-insa cineva a desenat
Copilul pur pe care altadata
Asa precum pe mine l-a chemat.

Eu simt o bucurie dureroasa,
Simt ochii lui tintiti asupra mea
Si tamplele imi bat infierbantate,
Sunt stanjenit, dar parca as zbura
- Copile, ai avut atunci dreptate,
Dar pentru ce ma mai privesti asa?"


II. Regenerarea
1.Omul comun pleaca din birou

"Buna dimineata, muntilor. Dormisem
Un somn greu, dar iata, iar va pot privi,
Buna dimineata, codrilor de tisa,
Buna dimineata, proaspeti zori de zi.

Buna dimineata, oameni. Somn de moarte
Ma zvarlise intre trandavi si invinsi,
Buna dimineata, sate de departe,
Buna dimineata, zori de zi aprinsi.

Drumuri nesfarsite, buna dimineata,
In cosmaru-mi groaznic v-am visat ades
Am sa-mi spal in roua palmele si fata
Si-am sa sorb mireasma florilor de ses.

Sovaielnici pasii-mi cauta-n tarana
Urmele pe care mai demult am fost.
Urme noi strivira ur ma cea batrana
Si sa o mai caut n-are nici un rost.

Temelii durate trudnic inainte
Sunt acoperite de cladiri intregi.
Viata-n cascadarea-i larga si fierbinte
Zamisleste zilnic innoite legi.

Buna dimineata, pasari bete-n soare,
Mi-ati strigat odata sa ma-ntrec cu voi.
Ma primiti voi dupa-atata vreme oare?
Ori va veti retrage-ndemnul inapoi?

Sufletu-mi se umfla-n vant ca o aripa,
Clipele prin arbori freamata a zbor.
Fierb in campuri seve, pasarile tipa
Amintirea, numai, tace mustrator"

2. Cinstea

Pe campuri, prin paduri, din sat in sat,
Cu florile si soarele de mana,
Am mers, am insetat, m-am inchinat
La sipot, la izvor si la fantana...
Cu bucurii, cu chinuri ma-ntalneam,
Si-ades cu nepasarea, rea, ursuza...
Abstractu-mi crez eu mi-l reinviam
Si mi-l luam acum de calauza.

Pornisem durmul de la inceput -
Noi cautari iscau sub tampla larma,
Dar crezul meu, pe suflet desfacut,
Slujea de mangaiere si de arma.
Greseam si remuscarea a rodea
Si inima mi-o zbuciuma, fierbinte,
Dra preferam furutna asta grea]
Onestei linisti de mai inainte.

Lovesc ce-i rau. Ca n-am lovit la timp
Si azi intr-insul sufletu-mi mai geme,
Ori ca-ntr-al innoirii anotimp
N-am inceput culesul mai devreme.
Adesea in sfortari ma-nec ca-n fum -
Sunt ziduri care-ndelung rezista
Si ne despart, puternice si azi,
De viitoarea zare comunista.

Adesea ma-ndoiesc, dar nu ma-ndoi,
Pierd o nadejde - imi revine alta -
Las dalta cand se cer arcusuri moi,
Prind dalta- palme cand se cere dalta.
Sorb vinul tare si intaritor
Chiar din infrangerea cea mai amara
Si il prefer acelui las sobor -
Cinstite somnuri de odinioara.

Nu, cinstea este-o vorba fara rost
In lasitate daca-i toropita
Si cinstea lasa-a unui trai anost,
Ea cinstea mea, n-a fost atunci cinstita.
Cand lupti si speri si (nu-i firesc?) gresesti,
Cand iti invingi in chinuri indoiala,
In fata constiintei omenesti
Atunci e mai cinstita chiar greseala.

3. Omul comun reinvata sa injure

Ne umblau pe trup paduchii cand gemeam in lanturi grele;
Azi, cand slobod ne e bratul ei s-au furisat sub piele,
Noi muncim si strangem seve - mai bogat e-al nostru sange,
Insa sangele si seva nu pentru paduchi le-om strange.

Pe Iorod paduchi sub piele il ucisera in chinuri.
S-au scornit si-n contra noastra sumedenii de veninuri
Noi nu vom rabda veninul, nici prostia, nici hotia,
La nevoie smulgem piele sa starpim paducheria.

Iata-l plamadit din unghiuri, nedecise si din tepi,
De-l privesti nu stii pe unde sa-l sfarsesti ori sa-l incepi,
Chiar de-i ciolanos ori buged il injuri ca-i starpitura.
Dar cu toate-njuratura starpitura asta fura.

Daca ti-i mai mic tainul e c-o parte ti-a luat-o
Daca punga ti-i mai goala el, siret, ti-a dezumflat-o,
Daca gandul pe sub frunze se-nvarteste incurcat.
El, cu ghiare nevazute si acolo, te-a furat.

Blestemi tara, blestemi pita si el rade, gade had.
Oameni buni, de i-ati cunoaste, ati vedea ca nu mai rad.
I-ati izbi cu vrajmasia de la Tepes ce-i strabuna.
N-ati mai blestema atuncea pita buna, tara buna.
                       *
Pe marea noastra-s valuri si sunt intinderi calme,
Sunt grohotiri de tunet si triluri lungi de nai,
Se-neaca unii-n repezi vartejuri de sudalme -
El, gol si sec, pluteste ca un pai.

Candva, din intamplare facuse-o fapta dreapta
Unica scapare pe-al vietii lui cer sters.
Dar nu te-ndreptateste la rai unica fapta.
Precum nici pe poeti un singur vers.

Cu viziera faptei intamplatoare trasa,
Sub ea figura-i tampla ferind-o de priviri,
Spre-o treapta sociala, pe franghii de matasa
Se suie fat-frumosul din sictir.

In jur duc zeci de oameni poverile spre multe
El da porunci gangave, priveste incruntat
Si-i vai de indraznetul ce-nceara sa n-asculte
Principialu-i glas pitigaiat.
...
Stati, oameni buni, ajuta-i savorile dulcetii,
Principiile-i stricate, de-l scuturati se rup,
Imaginara-i forta-i si nicio lege-a vietii
Nu-i sprijina imburghezitul trup.

Din vina lui voi faceti eforturile inutile
Si visurile voastre le-ntarziati astfel.
Daca-l striviti, mai iute cu zeci si zeci de zile
Puteam atinge-al clasei noastre tel.

Printi jalnici cu blazonul prostiei poleite,
Nu mai rabdam cand printii reali i-am izgonit.
Luati-i de pe tronuri si ii puteti trimite.
Pe langa boi in grajduri, la ranit.

4. Intre oameni

Se sting pe buza zarii saruturi reci, livide.
Sfielnic vine seara cu pleoapele inchise,
Alearga-n urma-i somnul fosnindu-si larg hlamide. -
Mos naravit la jocuri si vesnic beat de vise.

Sub apa fermecata a lenei, inviat
Talazuieste campul arat pana departe
Si din adancuri suie mereu, vibrand curat.
Necontenitul clocot al sevei fara moarte.

Am innoptat in miezul acestui vast decor
La focul cu lumina deschisa ca o rana
Cand tractoristi-n ceata cantau incetisor
Si cand pareau tractoarele de stana.

Cantau ceva nostalgic, ce n-am mai auzit,
Franturi de dor, de visuri, o lacrima prelinsa...
Dar in acestea toate, atat de linistit
Plutea o fericire necuprinsa.

Muncisera. Cu muschii de-odihna furnicati,
Cantau pana la lacrimi, privind in departare,
Era pana si dorul pentru acesti barbati
O bautura tonica si tare.

In noaptea luminoasa au prins sa are iar
Sunandu-si din motoare o muzica mai noua.
Un iepure in fata zvacni, orbit de far
Ciulind hazliu urechile-amandoua.

Nu se ferea din raza, salta, apoi se-opri
Urechile-i pe spate cazura, sure glugi.
Zambise tractoristul, duios si-l sfatui -
-Fugi, prostule, de-acolo. Haide, fugi.

Campia nesfarsita se preschimba la fata
Brazdata de puterea brutala din tractor
Isi inclinase luna un corn, a dimineata;
Ros iepure pe zare salta intr-un picior.

Pe brazde lunecara saruturi noi, candide
Si dimineata ochii sfielnic si-a deschis,
In van umblase somnul fosnindu-si largi hlamide, -
Mos naravit la jocuri si vesnic beat de vis.

5. Omul comun a devenit altceva

De o vreme-ncoace nu ma mai cunosc.
Nimfa nu-mi mai mana spleea si-urat in tample,
O aroma noua, un parfum de mosc,
Narile-mi atata, inima imi imple.

In odaia-mi calda cand ma-ntorc grabit.
Drumurile tarii mai grabit ma cheama,
Stiu ca sunt acolo multe de-mplinit,
Stiu ca am de multe mie sa-mi dau seama.

Dorm pe mese aspre la vreun Sfat in ses.
Ori, in munti, cu laviti gospodari ma-mbie,
Sorb din borsul acru cu smantana dres,
Beau prietenoasa cana de rachie.

Drag mi-i amortitul drum, in zorii zilei
Leganat de vasta-ntindere de grau,
Cand cu foc imi umple noptile pupilei
Horele de soare dantuind pe rau.

Poezia muncii peste tot se-ntinde.
Pe obraji si brate, este frunti si guri.
Pe seceratoare, traiste cu merinde,
Picura pe bobul noilor culturi.

Unde munca suna, insa, totdeauna
Vrajmasia-ncearca sa-si scobeasca vad,
Darnic isi arunca-n brazde matraguna
Oameni ce se surpa, luminile ce cad.

Numai timpul curge, vesnic in miscare
Catre semetia altui univers,
Unii vor sa-ntoarca timpul spre izvoare,
Altii vor sa-l tina impietrit din mers...

Eu adanc ma bucur ca in jur exista
Forte vii in marsul spre-un real progres,
De acum imi darui viata mea tezista
Marilor credinte ce mi le-am ales.

Drag mi-i amortitul drum, in zorii zilei
Leganat pe vasta-ntindere de grau,
Cand cu foc imi umplu noptile pupilei
Horele de soare dantuind pe rau.

Natura, al placerii altar si-al suferintii,
Ma-ncanti cand frumusetea curata ma inveti
Si ma-ncantati  tasnite din arcurile mintii,
Ideilor, in grindini de sageti.

E poezie-n dura sfortare omeneasca -
Efortul unor brate crispate pe otel,
Efortul unui suflet luptand sa-si stapaneasca
O patima mai mare decat el.

Puterea generoasa ce misca toate-aceste,
Cuprinde-ntr-insa duhul adancilor schimbari
Ca soarele deasupra zapezii de pe creste,
Ca vantu-n dunga valului pe mari.
...
O ratiune treaza, ce prinde sensul lumii,
Daca-ti conduce fapta tintita spre progres,
Abia atunci ai dreptul sa-ti razi de rai si mumiii
Si-ti capata si viata inteles.

Nu vei surpa Carpatii dar vei schimba ceva -
Modestu-ti dar de fapte tu da-l fara sfiala
Cand crezi ca-ntr-o masura ajuta-a se fixa
Concreta rezultanta ideala.

Aceasta fara preget, firesc si fara smalt,
In lucruri mici cu gandul matur al mintii coapte -
Caci eseori o soapta e mult mai greu s-o-nalti
Decat un stei ori mii de alte soapte.

Cu tama de greseala, prin colturi nu te-ascunde -
Da-ti numai straduinta sa nu gresesti si-atat.
In pumnul stang lumina purtand, semet, patrunde
Spre fundul vietii cel mai mohorat.

Si-n partile-i mai triste isi are adancimea
Viata - Sa n-o blestemi, sa-ncerci s-o intelegi.
Caci i-a fost dat luminii sa nege-ntunecimea -
N-afirmi nimci cand nu stii ce sa negi.

Idilicelor vise cand fapta le-o apropii,
Se-nvalmasesc in stoluri, se risipesc in gol,
Cum fug tipand pe miristi inspaimantate dropii
Cand suna-mpuscatura de pistol.

III. Etapa superioara

1. Geneza

Atunci, trecand suierator prin vid,
Din zbor se inchega un bloc lichid,
Se rotunjea in goana-i purpurie
Si-si alegea o cale pe vecie.
Pe el se-amestecau in vai grozave
Puhoaiele de ape si de lave.
Deasupra nori clocotitori si ceata
Acopereau privelistea mareata.

Materia isi incepea, enorma,
Viata-n cea mai primitiva forma,
Cu deplasari spasmodice-n miscare,
Cu largile-i contraste tipatoare.
N-au fost atunci timpane sa auda
Acele chinuiri de lume cruda
A carora ecouri, distilate
Sunt azi in mii de sunete curate.

Ne-am inchegat din ape si din foc,
Ne decantam in straturi sociale,
Se-aduna tot mai harnic la un loc
Azbest cu-azbest, metale cu metale.
Nutrim un vis si nazuim spre el,
Noi, fauna semeata a furtunii,
Sa sune dintr-al nostru viu otel
Curatul sunet al perfectiunii.

Mult pana-atunci. Dar daca se-nfiripa
Putin macar din visul arzator,
Pe nervii nostri va vibra o clipa
Ecoul sunetului viitor.
Si-asemeni clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dusmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor tese
Prezentul bun si viitorul pur.


2. Tablou general

Pe fluviul fara de capat si fara sfarsit,
Pe fluviul timpului luneca stoluri de nave,
Catarge-ndreptate spre est si spre vest si zenit,
Ori, fara catarge, bolnavele lumii epave.

Iar apa aceasta-i vrajita si-nchide in ea
Atatea destine sub undele-i verzi de uitare,
Si-atatea destine pe unda-i brazdeaza sa stea
O ur ma-n vecie nestinsa si scaparatoare.

Si fluviul curge in curbe-ndoite spre-inalturi
Cu apele-i palide-n tot mai grabita navala,
E-un clocot de valuri, e-un cor ce se zbuciuma-n salturi,
Aud zanganind o fantastica lupta navala.
Epavele lumii isi cheama arcasii pe punti -
Fantome cu sangele inca in vine -
Gem robii sub punti si catusele-si zornaie, crunti,
Sagetile tiuie-n zbor uri haine.
Pe navele lumii au oamenii scut nepatruns,
Steag rosu se zbate,
Fantome cu sangele inca in vine, pe-ascuns,
Lovesc, pe la spate.
Dar navele lumii, pe val, neinvinse zburand,
Tresalta,
In fund de epave catusele sar, rasunand
Sub dalta,
Si fluviul curge in curbe spre steaua inalta.
                    *
Pe fluviul timpului navele tinere luneca.
Cu faruri aprinse se surpa-ntunericul orb,
Si razele lor ascutite nicicand nu se-ntuneca
Si, simplu matroz, eu lumina aceasta o sorb.

3. Lupta dubla

Sa ne pazim cu grija de al uitarii val
Cunoasterea culeasa cu truda, dinafara.
Daca-am pierdut o data un adevar vital,
Il regasim mai greu a doua oara.

Cuprins de somnolenta, uitam odinioara
Esenta vremii noastre; si ca s-o aflu iar,
Pe drumuri incalcite sub soarele de vara,
Am strabatut un dureros calvar.

Credeam ca se cuvine sa implantam hangere
Doar in putreziciunea aflata intre noi,
Ca, mai presus de toate, in viata ni se cere
Sa maturam ograda de gunoi.

Sa ardem, da, gunoiul ce aerul impute!
Acestea toate insa ar fi fara folos
Daca-am uita ca-n fata dusmanul isi ascute
Pe gresie cutitul veninos.

Aduna inertia in fata noastra oaste ,
Gatit de lupta fie deci orisice barbat,
Dar sa starpim - destoinici - si-n randurile noastre
Tot ce-i de inertie cariat.

Aceasta lupta dubla s-o ducem treji si duri,
Uniti si-n suferinte, uniti si in victorii,
Precum uniti pe viata stejarii din paduri
Intampina furtunile si zorii.


4. Spre fericirea personala

Somnul meu las e de-acum amintire urata
Care-n rastimpuri ma intarata
Lumea sufletului mi-i asanata,
Cerbii printr-insa tropota-n ceata,

Suna sub soare si luna, mereu,
Clopotul limpede-al cerului meu.

Cu bratele goale din zori pana-n sara,
Se secera-n sufletul meu ori se ara,
Se-nalta ganduri, se sapa fantanile,
Se suiera doinele de primavara -
Doinele mele - izvoarele-ngane-le...

Si totusi, ceva mai lipseste. Flamand,
Inima inca-mi mai bate, cerand.
Lipseste o floare, neinflorita
Nici in somnu-mi adanc,
Nici in munca-mi grabita.

Ma desteptasem si-atunci am pornit
Prin euritmia padurii in goana,
Aerul muntilor m-a ametit,
M-au incantat caprioarele negre-n poiana,
Si pestritele aripi tremuratoare,
Si susurul surd izvorat de sub bolti de frunzare...

Dar numele nu mi-am legat
De nici un copac cu frunzisul rotat,
N-am chemat nici o caprioara la mine
S-o sarut intre coarnele fine,
Apoi, amandoi, dupa vant, in lumina
Sa pornim dantuind peste stancile rosii, de fier...
Poate de-aceea-mi venea sa tip fara pricina
Si ma oprea, r usinandu-ma, codr ul sever.

Ma desteptasem si-atunci am pornit
Prin sate, in carul cu crasnete frante de roti.
Am stat la taifas cu taranii si fetele tinere,
Langa ei ma-ntristam si mergeam la petreceri cu toti.
Intrebam: Voi, naivi filosofi, sa-mi raspundeti,

Care e marele vietii-adevar? Ce sa fac?
Am trecut de la unul la altul, precum in padure
Eu treceam intreband despre farmec copac de copac -
Si-mi compuneam un raspuns intrebarii,
Culegand de la toti, de la toate,
Precum in paduri din frunzele nenumarate...

Ma desteptasem si-atunci am pornit
Printre blocuri semete cu-antene pe teasta bombata,
Blocuri dansand dupa muzica dura-a tramvaielor,
Muzica ametitoare si multiplicata,
Sora cu muzica sobra, de unghiuri si planuri,
Armonie-a metropolei, jerba de fier si elanuri.
Dar nu m-am legat de nici un ungher,
De nici o fereastra aprinsa in seara stingher,
De la toate ferestrele-o raza am aprins si-am strans,
Pentru mine. De aceea nici o fereastra
Nu s-a aprins, nu s-a stans...

Veti spune ca multe-am vazut, dar nimic n-am pastrat,
Ca nimic n-am ales din a lumii bogata recolta,
Dar eu am vazut si pastra-voi ceva minunat,
O constelatie rosie-aprinsa pe bolta,
Si sufletul meu incantat numai ei ii ridica
Soapta-mi de dragoste, pana-acum unica.

"Constelatie ce sui
In azur ul albastrui
Dupa legi ce azi le stiu,
Sfredel luminos si viu,
Constelatie ce sui,
Si planeta lumii mele
Limpezita de ploi grele
Zboara-n largile-ti inele
Constelatie ce sui,
Cad imbatranite stele
In adancul timpului,
Intr-al mortilor pustiu
Numai tu nu poti s-apui,
Sfredel luminos si viu,
Constelatie ce sui."

Zboara-n seara soapta clara,
Sufletu-mi freamata ca o vioara,
Si totusi ceva mai lipseste. Flamand,
Inima inca mai bate, cerand,
Dar lumea sufletului mi-i asanata,
Cerbii printr-insa tropota-n ceata,
Suna sub soare si luna, mereu,
Clopotul limpede-al cerului meu.

5. Poiana primei amintiri

Revad din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeste rar muscandu-si buzele subtiri
- Imi placi. Dar eu am sa devin mai bun ca tine...

Si ma priveste cu o candida trufie,
In jur se leagana-al padurii verde cerc,
Ma simt patruns de-o-nlacramata duiosie
- Copil prostut, tu oare crezi ca eu nu-ncerc?

Epilog

In filele acestea prin mine-am pus alt om...

(1958)





Omul comun


Aceasta pagina a fost accesata de 2917 ori.