Partidului

de Nicolae Labis

Lumina ideala cand Dante contemplase
calauzit de scumpa-i simbolica femeie,
cuvantul i se stinse si mana lui sculptase
al treilea palc si ultim de stele-n epopee.
Umpland cu vii popoare abstractele genuni
spre-a se-ndruma pri ele la sferele divine,
el n-a primit din partea supremei viziuni
puterea de-a o-ncape intreaga in tertine.

Si noi cutreieraram fagasuri infernale
cu asudate palme izbind ori alinand
vrajmasii ori umilii ce ne-au iesit i cale,
nu-s spatiul ptolomeic, ci-n viata, pe pamant.
Dar cand, adanc dorita, flamura ta de para
ne-a-nfiorat privirea, partidul meu, atunci
din crestete zvacnit-a  cu scut si lance-afara
cantectl nou, s-asculte maretele-i porunci.

Aceasta-i marea-ti forta: faci clopot de argint
din inimile noastre, ori tunuri pe crenele,
dar aliaj in care eu recunosc distinct
parintii mei, iubirea si visurile mee,
Nu razimat in carja metaforelor fade,
ci drept, din zare-n zare, sub ceru-mpurpurat,
crescute larg in suflet campiile baladei
cu pasi definitivi mi-ai masurat.

Sint oameni caror viata le-a dat inalte premii,
medalii sunatoare, cu clinchet argintiu,
Eu unu-mi cresc, tovaras cu clocotul poemei,
Totalul vis - ostasul tau sa fiu.

(1955)




Partidului


Aceasta pagina a fost accesata de 2395 ori.