Pierderile

Pierderile

de Nicolae Labis


Pseudospleenuri

1.

Dar poate ca-i de vina doar aerul uscat,
Doar aerul de scama ce-nabuse plamanii,
Ori lenesa amiaza cand lin s-a leganat
In apa clocotita pe lespedea fantanii.

Cred insa ca-i uratul ce s-a depus in voi
Ca drojdia de vinuri pe cupele murdare,
Ori zilele pierdute ce-au revenit, convoi,
Sa sune-n amintire a gol, tanguitoare.

In jurul mintii stinse se clatina domol
Un stol de aripi bete, neputincioase parca,
Insur ubate-n aer privirile si-n gol
Tintesc o nevazuta, aeriana Parca.

Stiti, n-o sa mai ajute, atunci cand o veti bea,
Atatatoarea noapte din ceasca de cafea.
Inca zambesc, curate, cu buzele lor pale,
Iubirile pierdute in clinchet de pocale.

2.

Intr-un sicriu de ceata asa au ador mit,
Au amortit in umbra firesc, fara blesteme,
Si apele uitarii le duc necontenit
Si nu mai este nimeni la viata sa le cheme.

In locul lor sosira cu negri maci in dinti
Femei intunecate cu gura tutunie,
Cu ochi ca alaunul, si au dansat fierbinti,
Si ragusit cantat-au o trista melodie.

Lasandu-va mai singuri le duce Raul Verde
Imaginand din aburi figura lui Satan,
Le duce si pe ele si dupa zari le pierde
In raclele greoaie, cioplite grosolan.

3.

V-ati furisat spre margini din campul de bataie
Cu poala pelerinei adusa pe obraz.
V-a inchircit si bratul, si spada nu mai taie,
Si beti al nepasarii inselator extaz.

Nimic nu mai agita ner vurile acestei
Fapturi care-n grasime v-a-nmugurit anost;
Zac gangavele ganduri in plusurile testei
Si-a capatat albeata cristalul ce-a mai fost.

- Esti oribil. Mila tresare doar o clipa
Si imi trimite-n fata palorile ei moi,
Cand in adanc, slabita si rar, aud cum tipa
Viata, ce se-neaca incet, incet in voi.

Nu mai aveti o tinta si mlastina v-a supt -
Margele de matanii cand firele s-au rupt.

4.

Cand amintirea-n fata ca pe-un covor astern,
Vad c-am trecut odata si eu acest infern!
Impleticit in alge de lene si de vin,

Neinsotit de nimeni pe neguroasa cale,
Am descifrat mister ul otravilor de crin
Si lubricul descantec din buze de pocale.

Nu ma mai minte nimeni aici. Si nici nu am
Rupturi de constiinta ca v-am stiut din vreme.
Pe cand strabat cu pofta un levantin bairam,
Adun venin, sa-l picur in coada la poeme.

Cunosc ca nu-i de vina nici aerul uscat,
Nici aerul de scama ce-nabusa plamanii,
Nici lenesa amiaza cand lin s-a leganat
In apa clocotita pe lespedea fantanii.


(1958)




Pierderile


Aceasta pagina a fost accesata de 1272 ori.