Sunt douazeci de ani

Sunt douazeci de ani

de Nicolae Labis


Sunt douazeci de ani si inca unul...
N-as vrea nici unul sa i-l dau minciunii.
Sa zboare toti spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce in pantecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu stiu un lucru care-i tinta vietii:
Sa tii un steag, destoinic, cat mai sus.
E steagul rosu-al meu si-al diminetii.

E steagul cui? Eu cred ca e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind sa doara,
Cand din infernul inimii, mereu,
insangerat mi-l flutur in afara.

Iar seara, cand se lasa cu racoare,
si cerul se intuneca-n frumos
insangerat si vast mai ard in zare
inmiresmand in chip de chiparos.


(3 decembrie 1956)





Sunt douazeci de ani


Aceasta pagina a fost accesata de 996 ori.