Tinerete

Tinerete

de Nicolae Labis


Nu mai zburdam prin ierburi, nu mai strigam pe dealuri;
S-au consumat odata si astea; azi sint duse
Ne-am despartit de ele pornind spre idealuri
Copilaria noastra, cu larma-i, cind tacuse.

Noi am intrat in viata grabiti si hotariti,
Cu fruntile de ginduri, pre timpuriu crestate,
si ne privesc cu ura dusmanii nostri, citi
stiu bine ca noi crestem mereu si ne vom bate.

Ne-a invatat sa crestem netulburati si drepti,
Ca muzica-i sfortare, ca-nteapa trandafirii,
Ne-a invatat ca-n lupta te-avinti, ori rabzi si-astepti,
Batrinul Marx, profetul lucid al omenirii.

Sint vremuri zbuciumate; ideile, in stoluri,
Rotindu-ni-se-n preajma se-nvalmasesc in zbor,
Se rataceste-n ceata lor aspra si-n ocoluri
Cel ce se-nflacareaza prea usor.

Nu vorbe de furtuna, nu gesturi fumigene,
si nu, hazliu si jalnic, cu umbrele razboi.
Sa stapinim cu grija miscarile viclene
A marilor talazuri ce se aud in noi.

Dar mai intii se cere cu lacome priviri
A iscodi multimea de taine, a desface
Camasa lor scortoasa, in trudnice striviri,
A da de miezul fraged ivit de sub gaoace.

E drumul lung in fata, ascuns sub zari si-n vreme,
Ne pare scurta calea ce-n urma am lasat,
Dar mergem, mergem trainic, solemni ca in poeme,
Simtind in noi cum crestem curati, neincetat.





Tinerete


Aceasta pagina a fost accesata de 1425 ori.