Varsta de bronz

Varsta de bronz

de Nicolae Labis


1.
Prietenii mei, traiul ni-i tot mai matur,
Desi suntem la varsta poeziei lui Rimbaud Arthur.
Ne-am plictisit de snobism, pana si de plictis,
Ochiul ratiunii ne urmareste pur uri deschis,
Romantele sentimentale de multa vreme ne fac haz,
Vedem luna sferica, arida, reala,
Fara ochi si obraz
Si fara beteala.

Cel mai bun dintre noi poarta in spate o dara de cutit.
Fusese activist si a primit-o fara sa se clatine, barbateste.
De aceea i-i chipul mai palid, glasul mai repezit
Si cateodata tuseste.
Celui mai vesel flacau dintre noi
I-a murit si bunicul si tatal in razboi.
Mama lui a tors, a carpit si-a spalat pe la case.
De aceea scrie poezii cu lozinci care sunt totusi frumoase.
Celui mai tanar dintre noi, celui cu unghiile netaiate,
I-a trimis taica-sau raspuns ca nu mai vrea sa-l stie
Daca-l mai intreaba-n scrisori, in loc de sanatate,
De ce n-a intrat inca in Gospodarie.

Fiecare, fara chiote, isi iubeste tara,
Suferind cand echipa nationala pierde vreun campionat
Si mai mult, decat omatul mieilor, primavara,
Ori tragedia sovairilor taranului
Lasa un raion codas la semanat.

Fiecare dintre noi a sarutat mandria pe fata
Cu buze fierbinti si subtiri.
Nimeni dintre noi nu-si pleaca fruntea semeata
Decat in fata robinetului, si fiecare are multe amintiri.

Prietenii mei, traiul ni-i tot mai matur,
Desi suntem la varsta poeziei lui Rimbaud Arthur.
Romantele sentimentale de multa vreme ne fac haz,
Fara ochi si obraz
Si fara beteala.

Cateodata totusi, in nopti cu nouri limpezi,
Cand flacari verzi pe sarma insira ultimul tramvai,
La luna astronomica privim sfiosi, alaturi
De fata calda si cu par balai.
Caci tineretea noastra, cand stim si cand nu stim,
Ne por unceste pulsul in piept, ca o dogoare,
Precum curajul omenesc, fierbinte,
In miezul navei inter planetare.

2.
Clopote grave sunara trezirea
Generatiei noastre.

Tragem cugetarea afara din teaca.
Anii nostri in dansul cu sabii acum sa petreaca.
Dansul superb ca o lupta si ca o-nnoire ,
Ca un zbor insetat de Icar, spre fericire.

Vrem sa descalcim toate caile!
Vrem sa istovim toate puntile!
Ca, imprejurul catargelor, stoluri de pasari,
Noi intrebari, noi intrebari ne inconjura fruntile.
Dezlegarile detuna in creier.
Una dupa alta cad despletite
Intrebarile, intrebarile nesfarsite.

Linia buzei se taie mai sigura,
Ochii strapung mai adanc si-s mai grei.
Intre calcai si recile steiuri
Sufletul nostru arunca scantei!

Bunii nostri, in lupte prelungi,
Pentru noi castigara
Camasile albe de stapan peste tara.
De-om uita-o vreodata, apoi
Sa arda camasa lipita de noi!
Prin vastele stepe ale amintirii
Inca alearga-n vartej delirant
Vapaile razboiului, negre,
Am vazut fata cu coadele lungi.
Fugea ingrozita-n april
Printre gloantele campului verde
Ca fumul de trotil.

Am vazut mosneagul alergand in jur ul
Casei nar uite-n fum galbui.
Poti uita vreodata cascadarea plansului -
Tuse-nsangerata-a sufletului lui?...

Cu zornet de osti, frontul trecu peste sat.
Vai, cate mor minte-nsorite,
Cate-nsorite ruine
Si cata durere-nsorita-a lasat!
Foame si tifos, batrani si copii,
Ologi, si vadane, si tifos, si foame.

Mancau poame crude. N-au mai fost poame.
Mancau copiii, livizii copii,
Soparle prajite-n jaratic de vii.
...
Eu stiu un om de-atunci
Cu fata inasprita de puscarii si munci.
Se perindase razvratita-ntreaga
Viata lui dreapta de tarani saraci.
Glumea cu mai toti - la ce s-amarasti oamenii
Cand si asa is destul de posaci!
Era un om vesel, numai cateodata
Se facea ingandurat si ursuz.
Vorbele lui imi aprindeau inima
Palpaind ca flacara-n auz.
L-au privit oamenii ferit la-nceput,
Apoi au stat cu el la sfat pe sant.
I se vedea pe mana inel crestat in piele -
Sar utul unui lant.
O, ziua ceea, clocot nebunesc.
Venea por umb si grau - porumb r usesc.
Cu sacii peticiti, ca o valtoare vie,
Curgeau flamanzii, multi, la primarie.
Si s-a mahnit, s-a-nfuriat multimea
Cand a vazut ca-n graul cel rusesc
Prin mucegaiul boabelor incinse
Viermii pestriti foiesc.
Striga primarul: - Nu ti-i bun, sarace?
Pune-l in sac! Eu altul nu pot face!
Dar omul cu inelul ros la mana
S-a incontrat: - Baieti! la cautat!
Primarul, graul nostru ne-a schimbat!
Si i-am gasit intr-adevar umpluta oala

Cu grau curat
Si cu porumb curat
Ca aurul la minele din Baia.
La geamul vecinului meu, pe-nnoptat,
Dulaul a scancit si a tacut.
Ingrozitor, subit, a latrat
Mitraliera.
Mi s-a par ut ca luna desprinsa se lasa
Ca un trasnet rotund peste vai.
Ferestrele sareau in tandari -
Ochi dupa ochi, bucati de vapai.
In zori, la poarta vecinului meu,
Naruita,
N-avea cine prinde panza cernita
Era un om vesel, numai cateodata
Se facea ingandurat si ursuz
Imi spunea lucruri care-mi aprindeau inima
N-a apucat sa termine de spus
In mintea mea, peste ochii lui siguri,
Ochii lui petrecuti de zadufuri si friguri,
Uitarea nicicand n-o sa-si scuture pletele.
Simt in ceafa ochii lui, sfredele:
Spune, spune, spune
Tot ce eu n-am putut spune!
Cu limbile negre proptite-n pamant,
Pluguri, pluguri; zarea detuna,

Nave metalice zgaraie cerul:
Bun! Ceru-i senin! N-o sa fie furtuna!
Sonda erupe; se-ndoaie spectral
Mana, mana pamantului, bruna.
Nave metalice zgaraie cerul:
Bun! Ceru-i senin! N-o sa fie furtuna!
Tara se-ntinde cu cerul aproape
Brazdata de sarme sonore si ape.
Tara se-ntinde brazdata de noi
Palate si fabrici in sate si-orase:
Acestea-s pecetile fruntilor noastre
Si bratelor noastre , uriase.
Bratele noastre vanjoase sunt arse de vant,
Narile noastre ranite de vant,
Narile noastre amesteca iz de benzina si f loare,
Gandul ne mana spre vanturi mai dulci, viitoare.
Curg in Carpati mucezitele sipote
Cu apa bahlita, hulita si rea:
„Aici s-adapara banditii din codri. Nimeni nu bea!“
Ascuns in piatra ori ascuns in namol,
Ori ascuns in suf lete cu dangat gol,
Cu darzenie neagra pandeste
Cel ce mi-a ucis vecinul, miseleste.
Ucigasul traieste!
Vecinul meu n-are un ochi:
Ucigasul l-a asmutit

Pe badea Natangu, cel ager de cutit!
Frate-meu e galben de vin si de tristete:
Ucigasul s-a aflat sa-l rasfete!
Sora mea, scolarita, a slabit,
S-a ofilit la internat:
Ucigasul a furat!
Simtiti, prieteni, sfanta ura,
Ura fara masura, ura mare,
Cat toate iubirile noastre de mare!
Greseala, nepasarea ori incalcitii pasi
Sunt vina ce mai crancena ca vitriolul arde.
Nu-i timp de pocainta si remuscari! De-acum
Nu mai schimbam cuvantul si arma cu petarde.
Suntem mandri, prieteni, de zorile nemaivazute
Ale desteptarii noastre, masive ca stancile,
Zorile-n care se-mbina seninul victoriei
Cu sangele jertfelor noastre, cu sange.
Suntem mandri de holde si cantece,
De rasul sanatos, cu toata gura,
Prieteni, dar si-n hohotele noastre de ras
Sa scapere ura!

Varsta de bronz, clopote grave sunara,
Tragem cugetarea din teaca afara!





Varsta de bronz


Aceasta pagina a fost accesata de 1286 ori.