Ce se intamplase cu Scufita Rosie (I)

de Nicolae Labis

Nu am puterea sfinta sa mai povestesc
Aidoma-ntimplarea si muzica-i fugara.
Atit, ca din cuvinte eu desluseam deplin
Durerea cintecului de aseara.

Cu sase ani in urma s-a rasucit in ierbi,
S-a departat de mine-n nestire, buimacita
De codrul fara margini cu miron de ozon
Cu miros de taciuni si dinamita.

I-a rasarit in fata un grup de oameni palizi,
Cu fetele botite, cu pasul dezbirnat,
Mortii vii, cu ochii-n blocuri de gheata albastruie.
-Ce faceti voi aici? i-a intrebat,

Cind, unul dintre dinsii, cu pusca-n pumnul sting,
Si-a dezghetat privirea sub casca grea, natinga:
-Fetita mea, tu, Ana, de unde esti aici/
Si-a inceput inabusit sa plinga.

Povestea noastra scurta a fost uitata-atunci;
Solatul in saruturi i-a ravasit-o toata!
Fetita zbuciumata de hohote de plins
Tot repeta-n nestire: Tata ... tata ...

Si fumurile sure zburau din brazi in stoluri
Ca niste corbi de abur curbindu-se-n ocol.
Cind m-am trezit, alaturi, pe iarba batucita,
Locul Scufitei Rosii era gol.

(1967)




Ce se intamplase cu Scufita Rosie (I)


Aceasta pagina a fost accesata de 2394 ori.